Home Actualitate Start Simulare Bacalaureat 2016. Ce trebuie sa stii despre SIMULARE, despre SUBIECTE

Start Simulare Bacalaureat 2016. Ce trebuie sa stii despre SIMULARE, despre SUBIECTE

Simulare Bacalaureat. Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice organizeaza in perioada 7 – 10 martie, la nivel national, simularea examenului de bacalaureat, clasele a XI-a si a XII-a.

Obiectivele simularii examenului de bacalaureat sunt familiarizarea elevilor din clasele terminale de liceu cu rigorile examenului pe care il vor sustine la finalul invatamantului liceal, stabilirea nivelului real de pregatire atins, precum si optimizarea pregatirii elevilor.
 
Conform calendarului de desfasurare a acestei simulari, luni, 7 martie, este prevazuta proba scrisa la Limba si literatura romana. Marti, 8 martie, se va desfasura proba la Limba si literatura materna (pentru elevii care studiaza in limbile minoritatilor nationale), iar miercuri, 9 martie, proba obligatorie a profilului (Matematica sau Istorie). Joi, 10 martie, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului si specializarii. Rezultatele vor fi comunicate elevilor in data de 18 martie.
 
Notele obtinute nu se trec in catalog. In situatia exceptionala in care se doreste acest lucru, elevul trebuie sa solicite profesorului consemnarea notelor in catalog. In urma analizei rezultatelor, inspectoratele scolare vor lua masuri de monitorizare si control, dar si de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.
 
Subiectele pentru simularea la nivel national a examenului de bacalaureat, diferentiate in functie de filiera, profil si specializare, sunt elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare, in mod similar cu modelele publicate pe http://subiecte.edu.ro, inca din luna noiembrie a anului trecut. 
 
Subiectele sunt proiectate astfel incat tratarea lor sa valorifice capacitatile elevilor pe temele prevazute in programa de examen, parcurse pana la aceasta data. 
 
Corectarea lucrarilor va fi facuta, in baza unor bareme care asigura unitatea si obiectivitatea evaluarii si notarii la nivel national, de doi profesori din unitatile de invatamant liceal in care elevii sustin evaluarea (unul dintre profesori fiind cel care preda la clasa).
 
Pe data de 18 martie 2016 vor fi afisate rezultatele.
 
Rezultatele obtinute de elevi la simularea evaluarii nationale si la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat sunt analizate la nivelul fiecarei unitati de invatamantul in care s-au desfasurat aceste simulari, prin discutii individuate cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral, in vederea adoptarii unor masuri pentru imbunatatirea performantelor scolare.
 
Continuturile pentru simulare si competentele asociate acestora sunt cele prevazute in programa pentru Examenul de bacalaureat national, in vigoare. Sunt insa continuturi exceptate.
 
La Limba si literatura romana pentru clasa a XI-a, de exemplu, nu sunt incluse reguli ale monologului, reguli si tehnici de construire a dialogului, stiluri functionale adecvate situatiei de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale si nonverbale in comunicarea orala; textul dramatic postbelic; limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii; simbolismul, prelungiri ale romantismului si clasicismului, perioada interbelica, perioada postbelica; interpretari si judecati de valoare exprimate in critica si istoria literara si autorii canonici: G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, G. Calinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu.
 
Pentru clasa a XII-a, tot la Limba si literatura romana, sunt exceptate de la simulare continuturile din programa referitoare la reguli ale monologului, reguli si tehnici de construire a dialogului, stiluri functionale adecvate situatiei de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale si nonverbale in comunicarea orala; textul dramatic postbelic; limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii; perioada postbelica si autorii canonici: Marin Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu.
 
Simulare Bacalaureat 2016. Calendar simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat national pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a din anul scolar 2015-2016:
 
– 7 martie 2016 Simularea probei E)a): proba scrisa – Limba si literatura romana
– 8 martie 2016 Simularea probei E)b): proba scrisa – Limba si literatura materna
– 9 martie 2016 Simularea probei E)c): proba scrisa – Proba obligatorie a profilului
– 10 martie 2016 Simularea probei E)d): proba scrisa – Proba la alegere a profilului si specializarii (numai pentru elevii clasei a XII-a)
– 18 martie 2016: Afisarea rezultatelor.
 

Examenul propriu-zis de Bacalaureat 2016, sesiunea de vara, se desfasoara in acest an in perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolventii de liceu vor avea pana in 1 iulie probele orale si de competente digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmand sa fie afisate in 16 iulie.

 
La Bacalaureat, lucrarile nu vor mai fi corectate in alte judete, insa salile de examen vor fi monitorizate audio si video.
 

Exit mobile version