Teatrul din Botoșani în doliu! CĂTĂLIN FLUTUR: „Este o mare pierdere a noastră căci odată cu el, mai pierdem o valoare imposibil de înlocuit”

ndrăgitul actor s-a stins într-un spital din Iași, după ce în urmă cu câteva luni a suferit o intervenție chirurgicală la inimă.

Actorul botoșănean Ion Apostoliu a plecat la ceruri. Trupul neînsuflețit al acestuia fost depus la Biserica Roset de pe Bulevardul Mihai Eminescu din Botoșani, iar înmormântarea va avea loc joi.

Îndrăgitul actor s-a stins într-un spital din Iași, după ce în urmă cu câteva luni a suferit o intervenție chirurgicală la inimă. Ion Apostoliu s-a născut pe 10 ianuarie 1937 iar în octombrie 2006, Ion Apostoliu a primit titlul de „Societar de Onoare al Teatrului Eminescu”.

Nea’ Jan, așa cum îi spuneau toți cei cu care a lucrat, a traversat viața zâmbind către sine și către spectatori.

„De pe scândura scenei a fermecat cu rolurile pe care le-a interpretat mii, zeci de mii de botoșăneni și de români, în general! A urcat pe scena din ceruri și, sigur, îi va înveseli pe îngeri și chiar pe Dumnezeu! Între o glumă, o vorbă de duh și-o replică dintr-o piesă de teatru, nea’ Jan a scris istorie în teatrul botoșănean. Dumnezeu să-i prețuiască rolurile de pe scena pământeană precum și pe cele pe care le va primi Acolo, Sus!”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Vestea plecării la ceruri a actorului botoșănean Ion Apostoliu a fost primită cu durere de primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

„Regret trecerea în neființă a unui mare actor botoșănean, reprezentativ pentru generația sa, pentru scena teatrului nostru. Ion Apostoliu s-a dedicat scenei prin rolurile pe care le-a interpretat, impunându-se drept un actor valoros, de mare bun simț, discret și demn. Am avut onorarea – tânăr fiind – de a fi alături de el pe scenă. Nea Jan a devenit astfel pentru mine o adevărată sursă de inspirație, un model de urmat și de contemplare. Este o mare pierdere a noastră căci odată cu el, mai pierdem o valoare imposibil de înlocuit. Sunt alături de familia lui îndurerată și mă rog ca Bunul Dumnezeu să-l aibă în paza, în lumina și în pacea Sa”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Dumnezeu să-l ierte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.