Tehnologia GPL pe autoturismele fabricate la Dacia

Dacia anunță că tehnologia GPL este acum integrată în România. Aceasta este complet instalată în procesele de fabricație de la Mioveni. Potrivit constructorului, GPL-ul este de ajutor în respectarea normelor CAFE de reducere a emisiilor.

În 2020, 26% din mașinile care au ieșit de pe linia de montaj a uzinei Dacia de la Mioveni au avut instalate GPL direct în fabricație. Alternativa GPL contribuie la protejarea mediului înconjurător. Combustia bazată pe GPL rezultă într-o emisie redusă de dioxid de carbon, potrivit unui comunicat al producătorului.

„Tehnologia GPL ajută la atingerea prevederilor normelor CAFE. Ea este integrată de echipele noastre de ingineri aici, în România, pe motorizările existente în gamă. Emisiile de CO2 sunt mai scăzute cu 11% față de versiunea pe benzină”, a declarat Alexander Simionescu, director al centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie.

Începând de anul trecut, Dacia a adoptat denumirea comercială ECO-G pentru versiunile echipate cu motoare cu alimentare mixtă benzină/GPL. În 2020, pe piața din România, au fost vândute peste 10 300 de vehicule cu motorizare ECO-G. Aceasta echivalează cu aproape 23% din totalul înmatriculărilor mărcii.

Pe modele, ponderea cea mai importantă a versiunilor ECO-G a fost înregistrată în cazul Sandero (44%), urmat de Logan (29% din total).

În 2020, Dacia a fost lider pe segmentul GPL la înmatriculările de autoturisme în Europa.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.