Home Actualitate Traian Basescu: Daca statul roman o sa para SLAB, vom avea multe...

Traian Basescu: Daca statul roman o sa para SLAB, vom avea multe ATENTATE teroriste si RAPIRI

Gruparea jihadista salafista din Sahel Al-Mourabitoune a revendicat, intr-o inregistrare audio difuzata de agentia mauritana Al-Akhbar, rapirea romanului in Burkina Faso in aprilie.

Comentand aceasta situatie si reactia autoritatilor romanesti in urma acestui anunt, Traian Basescu a declarat, marti, ca este foarte important modul in care autoritatilor romanesti vor lua atitudine si vor gestiona situatia si ca, de raspunsul autoritatilor se leaga multe posibile consecinte.  

„Grupurile teroriste asta cauta, state slabe”, a spus Basescu, fostul presedinte considerand ca, daca, statul roman o sa para slab, vom avea multe atentate teroriste si rapiri.

„Nu stiu daca va amintiti, dar eu am spus de la bun inceput ca reactia este slaba, mai ales ca este imposibil ca Romania sa nu aiba resursele necesare pentru a afla macar zona cu aproximatie unde se afla romanul rapit. Se intampla ca la o luna, o luna si ceva, sa aflam unde se afla romanul nostru. Cred ca in aproape toata Afirca romania poate obtine informatii, dar este o slaba intelegere a ce inseamna acte de terorism. Eu am considerat atunci cu teroristii din Irak un atentat la siguranta nationala, o agresiune la adresa Romaniei. Nu poti s-o tratezi altfel cand un cetatean de-al tau este rapit”, a spus Traian  Basescu, la postul B1 TV.

Fostul presedinte considera ca vor trebui desfasurate operatiuni „conduse de presedinte sau de premier”.

„Atentionez ca procesele teroriste se vor amplifica si, daca statul roman o sa para slab, vom avea multe atentate teroriste si rapiri. Grupurile teroriste asta cauta, state slabe”, a mai explicat Traian Basescu.

De asemenea, gruparea „indeamna Guvernul roman sa acorde atentie serioasa negocierilor pe tema eliberarii ostaticului”.

Romanul, ofiter de securitate intr-o mina de mangan din Tambao, in nordul Burkina Faso, in apropiere de frontiera cu Nigerul si Mali, a fost rapit pe 4 aprilie de catre persoane inarmate care purtau turbane.  

Ministrul de externe al Romaniei s-a intors de urgenta de la o reuniune care avea loc la Bruxelles, dupa anuntul facut de gruparea jihadista, pentru a participa la celula de criza constituita in cazul rapirii romanului.

Exit mobile version