O crima oribila i-a ingrozit pe locuitorii comunei Dimacheni. Un consatean de-al lor si-a ucis prietenul in plina strada, injunghiindu-l si apoi lovindu-l cu toporul. Totul a pornit la crasma, cu bautura in fata, si cu o gluma „negustata” de cel care avea sa devina criminal in scurt timp.
Crima s-a produs miercuri seara, dupa ce victima a venit de la inmormantarea cumnatului sau. Florin Z., in varsta de 38 de ani s-a oprit, dupa inmormantare, la o carciuma din sat, la un pahar cu prietenul lui, Valentin I., de 45 de ani. Cei doi s-au incins la vorba si se pare ca Florin Z, ar fi facut o gluma care nu i-a fost deloc pe plac prietenului lui. Asa s-a iscat o cearta dura intre cei doi, ambii ametiti de alcool. Dupa ceva timp parea ca cei doi s-au impacat si s-a uitat incidentul, asa ca au plecat impreuna de la crasma. Cearta s-a aprins insa din nou pe drum. Ajunsi in fata casei lui Valentin I, acesta a intrat in curte, a luat un cutit si un topor si, plin de furie s-a intors in graba la prietenul lui pe care l-a „pedepsit” pentru vorbele care l-au suparat. I-a infipt cutitul in piept si i-a mai dat si o lovitura de topor in cap. Barbatul atacat si-a dat ultima suflare pe loc. Ranile suferite erau incompatibile cu viata.
In urma victimei au ramas trei copii minori, cu varste intre 1 si 10 ani. Iar sotia lui, dupa ce si-a jelit la mormant fratele, in aceeasi zi a primit vestea mortii barbatului ei.
Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani a inceput ancheta, barbatul care a comis crima fiind ridicat de politisti pentru audieri.