Această atenţionare de vreme rea este valabilă în zona de est, sud-est şi în Transilvania, până la noapte la ora 3.00. Cod Galben în judeţe din Oltenia, Muntenia şi Transilvania.
ANM anunţă un nou Cod Portocaliu de furtuni, valabil în Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania.
Astfel, până la noapte la ora 3.00, vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice.
Până mâine la ora 10 este în vigoare şi un Cod Galben de instabilitate atmosferică. În special în estul, sud-estul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.