Un nou manager la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani

Decizia survine ca urmare a intrării în vigoare a demisiei actualului manager interimar, medicul Radu Malancea, începând cu data de 21 noiembrie, dar și a Hotărârii Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, prin care s-a propus încetarea mandatului de management a medicului Livia Mihalache.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a numit un nou manager interimar la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pe o perioadă de trei luni, până la ocuparea postului prin concurs și numirea unui titular. Este vorba de economist Doina Caba, care a mai activat în conducerea mai multor unității sanitare – Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, Spitalul Municipal Dorohoi, Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani – iar până astăzi a ocupat funcția de manager de calitate a Spitalul „Bethesda” Suceava. 

Decizia survine ca urmare a intrării în vigoare a demisiei actualului manager interimar, medicul Radu Malancea, începând cu data de 21 noiembrie, dar și a Hotărârii Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, prin care s-a propus încetarea mandatului de management a medicului Livia Mihalache. 

„Conform legislației în vigoare și având în vedere carențele în activitatea managerială a doamnei doctor Livia Mihalache, care a fost manager în debutul pandemiei, în starea de urgență, am cerut un punct de vedere de la Consiliul de Administrație al Spitalului Județean «Mavromati». Consiliul de Administrație s-a întrunit, a analizat documentele, atât cele existente la nivelul Spitalului Județean, cât și cele solicitate de la Direcția de Sănătate Publică și a emis o hotărâre prin care se propune revocarea din funcție a doamnei doctor Livia Mihalache. Hotărârea a fost transmisă Consiliului Județean astăzi, în jurul prânzului, am analizat-o și, în consecință, am decis că mandatul doamnei Livia Mihalache să înceteze, iar funcția să fie preluată, începând de mâine, de doamna economist Doina Caba. Este un foarte bun profesionist și am convingerea că Spitalul Județean este pe cea mai bună mână”, a declarat Doina Caba.

Noul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a susținut că experiența pe care a acumulat-o de-a lungul anilor la conducerea unităților spitalicești din mediul public și privat o vor ajuta să gestioneze această perioadă grea din punct de vedere epidemiologic.

„La propunerea doamnei președinte, având în vedere situația sanitară din țară și  gândindu-mă că toată experiența mea din toate spitalele în care am activat, din domeniul public și privat, am acceptat să fiu manager la Spitalul Județean. Cunosc Spitalul Județean, pentru că am lucrat în cadrul lui și împreună cu personalul și cu actuala conducere să facem ca pacienții să fie bine tratați și mulțumiți de serviciile noastre. Sunt un om și voi lucra pentru oameni”, a subliniat Doina Caba, noul manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.