Acum o saptamana, Primaria Botosani a fost vizitata de niste domni de la DNA Suceava. Cum era si normal presa si-a deschis antenele asteptand cu sufletul la gura cateva ”bombe” pe care sa le livreze calde platitorului de taxe si impozite, care e mai mult decat curios sa afle cum au fost si sunt cheltuiti banii publici.
Dupa cateva ore de la descindere, jurnalistii au primit lamuriri chiar de la domnul Ovidiu Iulian Portariuc privind tintele domnilor procurori:„S-au mai solicitat inscrisuri vizavi de contractele de consultanta realizate in mandatul 2008-2012, pe o speta legata de un conflict de interese. Stam la dispozitia organelor de ancheta pentru a face lumina si pentru a preintampina in viitor asemenea cazuri. Colegii au asigurat tot sprijinul in ceea ce priveste informatiile necesare pentru lamurirea acestor cazuri. Au fost solicitate o serie de documente legate de contracte incheiate intre Primaria Botosani si firma Avensa Iasi”.
Se spune ca procurorii ar fi vizat semnarea unor contracte de consultanta dintre Primaria Botosani, prin Catalin Flutur, cu SC Avensa Consulting SRL, firma la care era angajat fiul acestuia in acea perioada. Precum vedeti, domnul Ovidiu Portariuc arata cadavrul din debaraua fostului primar, numai ca alesul nostru nu sufla o vorba despre celelalte documente solicitate de procurorii DNA, care il privesc direct pe el.
De cum a castigat alegerile, neavand experienta politica si nici administrativa, Ovidiu Iulian Portariuc si-a fixat un model de urmat. Si zau, a reusit! Cum era de asteptat, cel sortit sa-i fie idol a fost Victor Ponta, seful lui de partid. De indata alesul nostru a ajuns la convingerea ca minciuna salveaza bostanaria, iar principiul politic dupa care functioneaza si acum administratia locala este: arunca petarda si dispari. Numai ca nu intotdeauna efectul e cel scontat, uneori petarda poate sa-i explodeze chiar aruncatorului in fata. Asta s-a intamplat si in cazul de fata.
Pentru a avea imaginea completa a modului cum procedeaza domnul primar, o vom lua dialectic. Pe langa actele amintite, procurorii DNA au solicitat si o copie a ”Contractului de creditare a Primariei Botosani de Banca Mondiala cu o valoare de 33,493 milioane de lei”, aprobat prin Hotararea nr.153 a Consiliului Local Botosani, din 10 iunie 2013. Aici e marea buba care a inceput sa supureze si pe care domnul primar incearca s-o doseasca, s-o oblojeasca, mintindu-ne ori de cate ori are prilejul. Imprumutul cu pricina a fost angajat in conditiile cele mai dezavantajoase cu putinta pentru Primaria Botosani, cu o rata a dobanzii de 7,4%. Va reamintesc ca dobanda pietii bancare in acea perioada era de cel mult 3,5%. Golania este alta, cand s-a angajat imprumutul, la semnarea contractului, s-a platit unei firme de consultanta un comision 1% din valoarea imprumutului. Aceasta suma fiind de 334.930 RON. Acum e acum, firma de consultanta se numeste VMB Parteners SA, iar fondator si Senior Partener este Marius –Raul Bostan, nimeni altul decat actualul ministru pentru Societatea Informationala si Cumunicatiilor. Acest individ e conectat la banul public de ceva timp, a mai tras ”tunuri” catorva primarii, a fost in afaceri si cu trustul lui Dan Voiculescu. Probabil ca domnii procurorii DNA sunt curiosi sa afle modul cum s-au aruncat banii publici ai botosanenilor in teschereaua acestui individ. In ziua cand s-a aprobat imprumutul de catre consilierii locali, asta fiind pe 10 iunie 2013, domnul Bostan a fost in sala de sedinta a Primariei tinand un curs de „filozofie bancara”. Asta da, obraznicie!
CITESTE SI:
Domnule Ovidiu Portariuc, va adresez cateva intrebari. Unde l-ati cunoscut pe acest domn? V-ati mai intalnit cu el dupa descarcarea comisionului in contul VMB Parteners SA? Nu ma astept sa-mi raspundeti, dar va pot aminti ca v-ati intalnit cu domnul Marius Raul Bostan in cateva randuri in Bucuresti, asta inainte si dupa semnarea imprumutului, si ca ”ecoul ambiental” din anumite localuri este inca viu. Asa-i, alegerile din 2012 au fost extrem de costisitoare? Nu ma opresc aici, am sa va mai pun cateva intrebari. Apropo de SC Avensa Consulting SRL Iasi, o cunoasteti pe doamna Roxana Nechita? Va spun ca o cunoasteti, v-ati intalnit in nenumarate randuri. Asa-i?, e blonda, e fermecatoare, v-a sedus privirea ei catifelata, v-a muiat cand vi s-a spus ca va poate asigura o consultanta la Primarie privind Ansamblul turistic Cornisa, pe o suma…modica, de vreo 29 de mii de euro, cu incredintare directa. Ce v-a facut sa va razganditi? Domnule primar, adevarul stirbit prin omisiune, tot minciuna se numeste!
Din strabuni se spune ca uneori graba strica treaba. A doua zi dupa descinderea domnilor de la DNA Suceava ati si aruncat pe piata un sondaj prin care ati impartit voturile pe care botosanenii le-ar fi atribuit contracandidatului dumneavoastra Catalin Flutur, catre ceilalti prezumtivi candidati. Va anunt, maieutica dumneavoastra politica e una perdanta. Un om teafar la cap nu poate crede ca s-a putut face un sondaj peste noapte. Sunteti penibil. Si totusi, cadavrul in a cui debara este?
LUCIAN ALECSA