Unirea, sub semnul crucii

50 de basarabeni care se afla pentru prima data in Banat, prin programul national  „Cunoaste-ti Tara” au participat la hramul Manastirii „Izvorul lui Minor” de la Romanesti, ctitorita de Miron Cristea, primul patriarh al Romaniei. 

Grupul a fost condus din Timisoara la asezamantul religios chiar de Inaltpresfintia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. 
 
La intrarea in manastire, inainte de a trece podul peste Bega, mitropolitul a propus celor prezenti sa isi imagineze pentru cateva clipe ca au inainte Prutul si i-a indemnat sa il treaca. Dupa ce basarabenii au ajuns dincolo de pod, Mitropolitul a intrebat: „A fost greu?”. A adaugat apoi: „Ce asteptati?”.
 
Mitropolitul Banatului a povestit miilor de credinciosi prezenti la slujba Sfantului Prooroc Ilie Tesvitenul despre programul amplu prin care 100.000 de basarabeni viziteaza Romania pe perioada verii si in toamna. 
 
De asemenea, Inaltpreasfintitul Ioan Selejan a lansat un indemn pentru romanii din Tara si pentru cei de peste Prut.
 
 „Suntem un neam, apartinem unei singure tari, numita dulcea Romanie. Iubiti credinciosi, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre romanesti. Ar trebui ca toti sa facem ce ne sta in putinta, prin cuvant si prin rugaciune, sa stergem aceata lacrima de pe obrazul patriei noastre. Am ramas singura tara din Europa care nu-si are toti fiii sai acasa. Inca mai avem o fiica dincolo de Prut. Iubiti frati basarabeni, va indemnam sa va intoarceti la Patria-Mama, dar sa nu veniti singuri, ci sa veniti cu zestrea lui Ștefan cel Mare, ca sa intregim neamul si tara noastra”, a spus Mitropolitul Banatului.
 
Dupa mesajul transmis, IPS Ioan Selejan a luat un tricolor, a scris pe el  „Treceti Prutul cu indrazneala!”, a semnat si a invitat oficialitatile prezente la hram (deputati, primari, consilieri) sa semneze si ele.
 
Mai multe grupuri de basarabeni vor vizita pana la finalul lunii septembrie Timisoara. Platforma Unionista Actiunea 2012 face apel catre toti banatenii, sa ii intampine pe basarabeni si chiar sa se infrateasca cu ei folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro. 
 
comunicat, Platforma Unionistă Acțiunea 2012

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.