Toate acestea puteau fi vazute in scenariile Competitiei Nationale de Descarcerare si Acordare a Primului Ajutor care se desfasoara, in aceste zile, la Botosani.
La aceasta etapa zonala, organizata de Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” Botosani, participa 6 echipaje ISJU din judetele Iasi, Suceava, Bacau, Piatra Neamt, Vaslui si Botosani.
Competitia a debutat cu ceremonia de deschidere si marsul de salut din partea echipelor participante, in prezenta prefectului Dan Slincu, a vicepresedintilor CJ Botosani, Liviu Toma si Dorin Birta, a sefului IJSU Botosani, col. Cristian Amarandei, dar si a medicului Liliana Temciuc, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta Botosani.
Col. Cristian Amarandei a precizat ca este primul eveniment de acest gen organizat in judetul Botosani.
„In aceasta competitie participantii pot demonstra ca de-a lungul timpului au acumulat cunostintele teoretice si si-au format deprinderile practice atat de necesare pentru indeplinirea misiunilor din competenta. Concursul este evaluat de personal din cadrul Inspectoratului Generale pentru Situatii de Urgenta si in urma intocmirii clasamentului, primele locuri se califica in etapa nationala”, a mai spus col. Cristian Amarandei, seful IJSU Botosani.
Concurentii isi vor demonstra cunostintele, abilitatile si priceperea in stapanirea tehnicilor si procedurilor pentru descarcerare si acordare a primului ajutor calificat.
„Niciodata interventiile nu sunt la fel. Fiecare interventie la care participam are prticularitatea si dificultatea sa. Important ca noi, cei de la ISU, trebuie sa fim pregatiti pentru orice interventie. Iar aceste competitii sunt relevante pentru noi fiindca putem observa la cel nivel de pregatire suntem”, a spus Loredana Macovei, reprezentant IJSU Suceava.
Competitia cuprinde doua probe, respectiv „descarcerarea din vehicule” si „acordarea primului-ajutor calificat”.
„De obicei scenariile la aceste competitii au grade de dificultate destul de mari, dar nu se compara cu realitatea de pe teren. In plus, aici ai doar stresul competitiei, pe cand la o interventie reala, acolo intervine stresul de a interveni cat mai repede posibil si de a salva viata victimei”, a spus plt. major Mirel Bogdan, de la IJSU Bacau.
Primul lot care a intrat in concurs a fost cel al ISU Iasi, a carei misiune a fost descarcerarea unui tanar, victima a unui accident rutier. Paramedicii l-au imobilizat, timp in care pompierii au taiat portierele masinii in care fusese prins.
„Eu ca paramedic trebuia sa primul ajutor victimei cat timp ceilalti colegi ai mei lucrau la demontarea masinii pentru evacuare. Nu a fost un scenariu usor, chiar dificil si cu putin spatiu de manevra”, a spus Radu Severincu, paramedic la IJSU Iasi.
Timpul limita, de 20 de minute, s-a scurs insa inainte de scoaterea „victimei” dintre fiarele masinilor rasturnate.
„O misiune foarte grea atunci cand este vorba de un autovehicul rasturnat si nu foarte stabil. E adevarat, ca in situatii reale au fost interventii mult mai grele si cu spatii de manevra mult mai mici. Dar am lucrat bine la acest scenariu si e bine ca nu am avut deloc emotii”, a spus plt. major Andrei Anicai de la IJSU Iasi.
Festivitatea de premiere si inchiderea Competitiei de descarcerare si acordare a primului ajutor calificat va fi a doua zi la amiaza.