Vijelia a făcut ravagii în județul Botoșani. S-a anunțat un nou cod portocaliu de vânt puternic

Zeci de apeluri s-au înregistrat la ISU Botoșani prin care oamenii cereau ajutor din partea pompierilor pentru degajarea unor arbori căzuți sau șarpante luate de furtună.

În mai puțin de o oră, miercuri, 28 iulie a.c., la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 27 de apeluri prin care cetățenii solicitau ajutorul pompierilor pentru degajarea unor arbori căzuți pe partea carosabilă, autoturisme sau clădiri, dar și pentru înlăturarea elementelor de construcție ale unor șarpante în municipiul Botoşani și comunele Răchiți, Trusesti, Românești, Stăuceni și Bucecea.

Până la ora 19.00, s-au înregistrat 58 de apeluri care sesizau 24 situații de urgență. Este vorba de copaci căzuți pe partea carosabilă, autoturisme și fire electrice în Răchiți, Bucecea, Tudora, Blândești, Vlădeni, Unțeni, Roma, Trușești, Curtești și Durnești.

În municipiul Botoşani au fost smulse de vânt șarpantele de pe două blocuri de pe strazile Constantin Gane și Împărat Traian. Pentru înlăturarea efectelor intervin pompierii militari și voluntari, dar și echipe ale furnizorului de energie electrica și de la Secția de Drumuri Naționale.

Județul Botoșani s-a aflat sub un incidența unui Cod Portocaliu de vijelii. Pentru 14 localități, meteorologii au emis, pentru două ore, și Codul Rosu. Vântul puternic, care a bătut cu peste 90 km/h, a smuls șarpante, acoperișurile unor clădiri și a doborât arbori în Botoșani, Bucecea, Răchiți, Stefanesti, Românești, Trusesti, Stăuceni, Blandesti , Roma, Mihai Eminescu, Unteni, Albesti, Leorda și Tudora.

Un raport preliminar arată că elementele de construcție și arborii au căzut peste șase autoturisme, acestea fiind avariate. Totodată, s-a constatat că acoperișurile a patru case și o anexă din Botoșani, Călinești, Cerchejeni și Curtești au fost avariate. Peste 70 de cetățeni au solicitat ajutorul pompierilor. Unele apeluri sesizau aceeași situație de urgență.

14 localități – Călinești, Stăuceni, Bucecea, Mândrești, Unțeni, Botoșani, Ionășeni, Buimăceni, Ștefănești, Călărași, Santa Mare, Bobulești, Românești, Libertatea au rămas fără curent electric, fiind afectați 8.845 de consumatori.

Pompierii botoșăneni au continuat și a doua zi să fie alături de locuitorii județului afectați în urma vijeliilor de miercuri după-amiază. Încă de dimineață au intervenit pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe carosabil sau fire electrice, dar și pentru înlăturarea elementelor de construcție desprinse de vântul puternic.

Au fost cel puțin șase misiuni, toate în municipiul Botoşani, pe strada Aleea Zorilor unde au înlăturat bucăți din acoperișul unui bloc care se puteau desprinde și să cadă pe trecători sau autoturisme, în orice moment, iar pe străzile Trandafirilor, Grivița, Aleea Elie Radu, Aleea Școlii și Mihail Kogălniceanu au fost îndepărtați copaci căzuți pe partea carosabilă și pe cablurile de electricitate.

În aceste cazuri au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.

În urma codului portocaliu și roșu de miercuri, pompierii au intervenit în total în 26 de situații de urgență.

În perioada următoare, împreună cu autoritățile locale, se vor face evaluarea pagubelor.

Cod Portocaliu de vijelii și grindină pentru județele din jumătatea estică a țării

De dimineață s-a anunțat un nou Cod Portocaliu de vijelii și grindină, valabil de la ora 13 până la 23, pentru județele din jumătatea estică a țării. Vântul va sufla cu rafale de peste 70 Km/oră, iar cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

Astfel, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova și zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

De asemenea, până la ora 23.00 este în vigoare și un Cod Galben de instabilitate atmosferică, în Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei și local în zonele montane, cu frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină.

ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Măsuri în cazul producerii unei furtuni

▪️ întrerupeți orice activități în aer liber
▪️ dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi
▪️ închideți bine ferestrele şi uşile
▪️ dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi
▪️ evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete
▪️ dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi
▪️ dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale
▪️ dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!
▪️ evitați drumurile inundate (mers, șofat)
▪️ aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună
▪️ dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112
▪️ dacă sunteți instruiți, aplicați procedurile de resuscitare carido-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.