VREMEA in urmatoarele doua saptamani. Cum va fi VREMEA de Pastele Catolic

ANM a actualizat estimarile meteorologice. In intervalul 14-27 martie, vremea ne va uimi iar. In prima parte va fi rece, temperaturi de luna februarie, nu de primavara.

Pastele catolic va fi sarbatorit  in data de 27 martie, potrivit calendarului romano-catolic, astfel ca prognoza anuntata acum creioneaza, in mare, si aspectul vremii in perioada acestei mari sarbatori crestine.
 
Asadar, meteorologii ne atentioneaza ca urmeaza o racire a vremii in prima parte a intervalului si precipitatii sub toate formele: ploi, lapovite si ninsori in zonele montane inalte. 
 
Prognoza 14-27 martie, pe regiuni
 
In primele zile ale intervalului, vremea va fi mai rece decat in mod obisnuit in aceasta perioada a anului, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 8 grade, iar a celor minime de -2…0 grade, in general. In intervalul 17 – 19 martie, regimul termic va marca o crestere, valorile diune vor depasi usor normele climatologice ale datei, atingand o medie de 14 grade, iar minimele nocturne se vor mentine in jurul valorii de 0 grade. Pe 20 martie vremea se va raci din nou si temperaturile vor scadea spre medii de 7 grade ziua si -3…-2 grade noaptea, dar apoi vremea se va incalzi usor de la o zi la alta. Astfel, la sfarsitul perioadei de prognoza, se vor atinge medii ale temperaturilor diurne de 13…14 grade, in timp ce, pe parcursul noptilor, valorile termice nu vor mai cobori sub 2 grade. Precipitatii predominant sub forma de ploaie, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restranse pe 15, 22 si 23 martie, iar in restul intervalului de prognoza probabilitatea de apariție a acestora va fi redusa.
 
MOLDOVA
 
In primele zile ale prognozei, vremea va fi mai rece decat in mod obisnuit in aceasta perioada a anului, cu valori medii ale maximelor diurne de aproximativ 5 grade si ale minimelor nocturne de -3…-1 grad. Pe 17 – 18 martie regimul termic va creste spre valori de 13 grade ziua si 0 grade noaptea, pentru ca ulterior, pe 19 – 20 martie, o noua racire sa determine iarasi scaderea temperaturilor diurne spre 5 grade si a celor nocturne spre -5 grade, in medie. Dupa data de 21 martie insa, temperaturile vor creste usor de la o zi la alta, astfel incat, la sfarsitul celor doua saptamani de prognoza, se vor inregistra valori mediate la scara intregii regiuni de aproximativ 11…12 grade ziua si 0…1 grad noaptea, caracterizand un regim termic apropiat de cel normal pentru ultimele zile ale lunii martie. In decursul intervalului de prognoza, aproape zilnic vor fi precipitatii mixte, dar locale si slabe cantitativ. Exceptie vor face zilele de 14,16 si 17 martie cand probabililtatea de apariție a precipitatiilor va fi foarte redusa.
 
TRANSILVANIA
 
Valorile termice diurne vor avea o evolutie oscilanta in primele zile ale intervalului de prognoza, de la o medie regionala de 8 grade in prima zi, spre 4 grade in a doua zi, pentru ca ulterior sa creasca din nou pana la aproximativ 11 grade pe data de 18 martie. In aceasta perioada minimele nocturne nu vor avea variatii importante si se vor mentine la valori medii negative, de -5…-2 grade. Pe 19 – 20 martie vremea se va raci semnificativ, temperaturile maxime se vor situa, in medie, in jurul a 5…6 grade, iar temperaturile minime vor scadea spre valori medii de -6…-5 grade. In intervalul 22 – 27 martie regimul termic va creste usor si treptat, astfel incat, la finalul celor doua saptamani de prognoza, va deveni apropiat de cel normal pentru sfarsit de martie, cu medii termice de aproximativ 10 grade ziua si -2…0 grade noaptea. Precipitatiile, mixte, se vor semnala cu o probabilitate mai mare pe 15 martie si, aproape zilnic, in intervalul 18-27 martie, dar vor fi in general slabe cantitativ si pe arii relativ restranse.
 
OLTENIA
 
Vremea va fi rece la inceputul intervalului de prognoza, cu valori termice diurne de aproximaitv 8 grade si temperaturi nocturne situate intre -2 si 2 grade, in medie. Pe 17…18 martie regimul termic va marca o crestere si se vor atinge medii de 14 grade ziua si 2 grade noaptea, pentru ca ulterior regimul termic sa marcheze o noua scadere. A doua saptamana va fi caracterizata de temperaturi in crestere usoara de la o zi la alta, astfel incat, spre sfarsitul lunii martie, regimul termic se va apropia de cel normal pentru perioada din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de aproximaitv 14 grade si ale celor minime de 2 grade. In intervalul de prognoza ploile vor fi putine si slabe cantitativ, pe arii destul de restranse, cel mai probabil in jurul datei de 15 martie si, din nou, intre 22 si 24 martie.
 
BANAT
 
In cea mai mare parte a intervalului de prognoza se va mentine o vreme mai rece decat in mod obisnuit in a doua jumatate a lunii martie. Astfel, valorile termice maxime se vor situa, in medie regionala, intre 7 si 14 grade, cu cele mai scazute valori in jurul datelor de 15, 19 si 20 martie, cand si media minimelor nocturne va scadea spre -2 grade. Cele mai ridicate temperaturi vor fi pe 18 si 26 martie, cand valorile nocturne nu vor cobori sub 1…2 grade. Probabilitatea pentru precipitatii, predominant ploi in general slabe cantitativ, va fi mai mare pe 15 martie si, din nou, dupa data de 20 martie.
 
CRISANA
 
In primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va avea variatii importante, de la o medie regionala de 10 grade pe 14 martie, la 5 grade pe 15 martie, pentru ca ulterior temperaturile sa creasca din nou spre 10…12 grade in intervalul 16-18 martie. In aceasta perioada, minimele nocturne nu vor avea variatii importante si se vor situa, in medie, in jurul valorii de 0 grade. Pe 19-20 martie vremea se va raci mai accentuat, maximele diurne nu vor mai depasi valoarea medie de aproximativ 7 grade, iar minimele nocturne vor cobori spre -3…-2 grade. Ulterior, pana la sfarsitul intervalului de prognoza, valorile termice vor creste usor de la o zi la alta, astfel incat, in jurul datei de 26 martie, se vor atinge valori medii de 12 grade ziua si 2 grade noaptea, apropiate de normele climatologice ale sfarsitului de martie. Precipitatii, predominant ploi, se vor semnala pe arii mai extinse pe 15 martie si, din nou, dupa data de 20 martie. In restul intervalului de prognoza, probabilitatea pentru precipitatii va fi redusa.
 
MARAMURES
 
Regimul termic diurn va marca o scadere de la o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 8 grade in prima zi, la 4 grade in cea de a doua, pentru ca apoi sa creasca din nou spre 10…11 grade pana pe data de 18 martie. Corespunzator acestui interval, temperaturile minime nocturne se vor incadra intre -3 si 1 grad, ca medie regionala. Pe 19 – 20 martie vremea se va raci, valorile maxime nu vor mai depasi 5 grade, iar cele minime vor scadea spre -5 grade. Ulterior, in intervalul 21 – 27 martie, temperatura aerului va marca o crestere usoara si treptata, iar la sfarsitul celor doua saptamani de prognoza se vor atinge valori maxime medii de 11 grade si minime de aproximativ 0 grade, caracterizand un regim termic normal pentru data calendaristica. Temporar vor fi precipitatii mixte, izolat moderate cantitativ, pe data de 15 martie, precum si in intervalul 20 – 27 martie. In celelalte zile ale perioadei de prognoza probabilitatea pentru precipitatii, slabe, va fi mai redusa.
 
DOBROGEA
 
Intervalul va debuta cu o vreme rece pentru aceasta data, media regionala a temperaturilor maxime urmand a se situa in jurul a 6…7 grade, in timp ce media temperaturilor minime va scadea spre 0 grade. Ulterior, pe 17 – 18 martie, regimul termic va marca o crestere, spre valori de 12 grade ziua si 3..4 grade noaptea. Apoi insa, o noua racire va determina scaderi ale valorilor termice pana la medii de 5 grade ziua si 0 grade noaptea, in jurul datei de 20 martie. In cea de a doua saptamana a intervalului de prognoza, temperatura aerului va marca o crestere treptata, astfel incat, in jurul datei de 26 martie, regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru utlimele zile ale lunii martie, cu valori medii diurne de 10…12 grade si nocturne de aproximativ 4 grade. Probabilitatea pentru precipitatii pe arii mai extinse va fi mai ridicata pe 19, 22 si 23 martie. In rest, doar izolat si trecator vor fi posibile ploi slabe.
 

LA MUNTE

 
In primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale ale datei, media maximelor va fi de -2…-1 grad, iar cea a minimelor se va situa intre -8 si -6 grade. O usoara crestere a regimului termic, in jurul datei de 18 martie, va determina temperaturi diurne usor pozitive, in medie de 2 grade, si nocturne de -5 grade. Dar, la sfirsitul primei saptamani vremea se va raci din nou, spre valori comparabile cu cele din primele zile ale intervalului si, abia dupa 21 martie, valorile termice vor marca o crestere treptata, atingand, la finalul perioadei de prognoza, valori medii mai apropiate de normele climatologice ale perioadei, de aproximativ 3 grade ziua si -4 grade noaptea. Temporar vor fi precipitatii predominant sub forma de ninsoare, in cea mai mare parte a intervalului, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse in jurul datei de 15 martie si, din nou, din data de 18 martie pana la sfarsitul perioadei de prognoza.
 
Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.