Home Actualitate VREMEA, luni si marti

VREMEA, luni si marti

Dimineti cu ceata in multe zone ale tarii, temperaturi neasteptate pentru aceasta perioada a anului… Sunt niste caracteristici ale vremii in primele doua zile ale saptamanii. In unele zone ale tarii va bate vantul.

LUNI, regimul termic va fi caracterizat in continuare de valori mai ridicate decat ar fi normal in această perioada din an in cea mai mare parte a tarii, dar in special in vest si in centru, la deal si la munte, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie. Va fi cald si in Moldova, dar si in partea de sud a tarii, unde temperaturile vor urca pana la 15-17 grade.
 
In regiunile extracarpatice va fi nebulozitate joasa, stratiforma si local se va semnala ceata, izolat persistente si pe parcursul zilei si asociate cu burnita. In restul teritoriului cerul va fi variabil si doar izolat vor fi conditii de ceata. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 11 si 21 de grade, iar cele minime intre 2 si 12 grade, mai scazute in depresiunile Carpatilor Orientali, spre -4 grade.
 
MARTI
 
Vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit in a doua decada a lunii noiembrie. In Moldova mercurul din termometre va urca si pana la 16 grade in unele zone, insa cald va fi indeosebi in vestul si centrul tarii, la deal si la munte, unde cerul va fi variabil si doar in orele diminetilor vor fi conditii de ceata. In zonele joase din sud si din est, in special in prima parte a zilei si noaptea vor fi innorari si local ceata asociata izolat cu burnita, conditii in care valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale pentru aceasta data. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 11 si 21 de grade, iar cele minime intre 3 si 13 grade, mai scazute in depresiuni, pana la -4 grade in cele din Carpatii Orientali.
 

Exit mobile version