AcasăActualitateZilele Nordului: Vor fi 50 de concerte și evenimente anunțate de organizatori

Zilele Nordului: Vor fi 50 de concerte și evenimente anunțate de organizatori

Vineri, 27 august, începe a 8-a ediție a festivalului Zilele Nordului, cu 50 de concerte și evenimente anunțate în agendă. Festivalul are loc la Darabani, cel mai nordic oraș al României, și în mai multe localități din Nordul Moldovei.

Între momentele de vârf anunțate pentru week-end sunt concertele Subcarpați și Zdob și Zdub din Poiana Teioasa, competițiile de MTB și Trail din cadrul Maratonului Nordului și proiecțiile filmelor Another Round, What do you see when you look at the sky și Un Triomphe, premiate la Gala Oscar, la Berlinale și la European Film Awards.

„Accesul la festival se face pe bază de bilet însoțit de dovada vaccinării, anticorpilor sau testării PCR în ultimele 72 de ore. De asemenea, în prețul biletelor am inclus și posibilitatea testării antigen la intrarea în festival, pentru cei care au nevoie. Bilete de zi costă 60 de lei pentru Conac, 80 de lei pentru Poiană și 120 de lei pentru ambele, iar Full Pass-urile de festival costă 190 de lei. Toate tipurile de bilete sunt disponibile pe www.iabilet.ro/bilete-zilele-nordului, în mai multe cafenele din Iași, Suceava, Botoșani și Darabani și vor putea fi, de asemenea, achiziționate la intrarea în festival”, declară Alex Teioșanu, directorul Zilelor Nordului.

Camping, sport și tururi în regiune

Pensiunile din Darabani sunt deja ocupate pentru perioada festivalului, dar organizatorii au pregătit două campinguri pentru participanți, unul la Darabani, aproape de scenele Poiană și Conac, și celălalt în comuna Pomârla, amenajat special pentru sportivii înscriși la Maratonul Nordului. 

Accesul în camping-uri este gratuit pentru participanții la Maratonul Nordului și pentru posesorii de abonamente Full Pass. Posesorii de bilete de zi pot achiziționa acces în campingul din Darabani la prețurile de 30 de lei pe zi sau 50 de lei pentru întregul festival. Campingurile sunt dotate cu dușuri, toalete și vestiare, sunt împrejmuite, luminate și păzite și au parcarea inclusă.

200 de sportivi vor participa sâmbătă la Maratonul Nordului MTB Pomârla și alți 200 la Maratonul Nordului Teioasa Trail, duminică în Darabani. Doritorii se mai pot înscrie în cele două competiții și la start, la prețul de 150 de lei per probă.

În fiecare zi de festival sunt disponibile Tururile Nordului, 8 trasee de explorare a regiunii de Nord. 6 dintre ele sunt gândite în regim self-drive, doritorii primind recomandări de călătorie din partea organizatorilor, iar alte două sunt organizate cu autocare ZN, cu ghidat asigurat de către Iași.Travel. Detaliile celor 8 tururi (Nordul Extrem, Enescu 140, Eminescu să ne judece, Bucovină, plai cu flori, Vechile capitale, Orașul Domnițelor, Darabani City și Descoperă Nordul) sunt disponibile pe www.zilelenordului.ro.

Conferințe, teatru și ateliere

Sâmbătă după-amiază are loc conferința anuală Întâlnirile Nordului, care în acest an îi aduce în fața publicului pe poeta Svetlana Cârstean, pe actrița Diana Buluga de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, pe scriitorul Lucian Dan Teodorovici și pe Doru Trăscău, solistul trupei The Mono Jacks. Dezbaterea va fi moderată de către Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, și va aborda tema schimbărilor de identitate prin care trec comunitățile mici din lumea de azi.

Mai multe ateliere creative adresate în special elevilor școlilor din regiune sunt susținute pe durata festivalului de către artiști și manageri culturali din toată țara: video mapping cu Andrei Cozlac, educație vizuală cu Ioana Brăilescu, educație muzicală cu Izabela Vieriu, scriere și creativitate cu Florentina Toniță, incubatorul de lectură cu Svetlana Cârstean, film cu Raluca Bugnar, film documentar cu Sorin Florea). #AteliereleNordului este un proiect derulat de Asociația Nord și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Scena Conac găzduiește în fiecare zi de festival câte un spectacol de teatru: vineri „O poveste foarte simplă” (Drama Club), sâmbătă „Antisocial” (Atelierul de Teatru) și duminică „Gewalt la Darabani” (Texte bune în locuri nebune), iar spectacolul „Hei tu, vecine” al Asociației Frilensăr este programat pentru duminică după-amiază în Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare.

Ediția a 8-a a Zilelor Nordului este organizată în parteneriat cu Banca Transilvania, Iulius Mall, Primăria Darabani, Primăria Pomârla și Radio Guerrilla, cu sprijinul: Darex Auto, Aqua Carpatica, Cadasplan Solutions, Piatra Chiș, Pirania, Sagrod, Gecor Group, Old School Pub, Carpatis, Miracom, Voronskaya, Power Line, Casa Andrei.

Programul detaliat al festivalului

Vineri

Activități

09:00 – 16:00 Tururile Nordului

10:00 – 16:00 Ateliere (muzică, teatru, film documentar)

10:00 – 20:00 Turneu Nordul Joacă Tenis

Conac

19:00 – 20:00 Teatru: O poveste foarte simplă (Drama Club Botoșani)

20:30 – 21:45 Muzică: Concert Dan Byron

22:00 – 00:00 Film: Încă un rând

Poiană

20:45 – 22:00 Muzică: Concert Sea Section

22:00 – 23:15 Muzică: Concert Baba Dochia

23:15 – 00:30 Muzică: Concert Subcarpați

00:30 – 02:00 Muzică: After Party cu Amza b2b Alinescu

Sâmbătă

Activități

07:00 – 15:00 Maratonul Nordului MTB Pomârla

09:00 – 16:00 Tururile Nordului

10:00 – 16:00 Ateliere (film, scriere creativă, teatru, documentar, creativitate)

Conac

17:00 – 18:30 Conferință: Întâlnirile Nordului

19:00 – 20:00 Teatru: Antisocial (Atelierul de Teatru)

20:30 – 21:45 Muzică: Concert Doru Trăscău și Andrei Zamfir (The Mono Jacks)

22:00 – 00:00 Film: Privește către cer

Poiană

18:00 – 20:00 Muzică: Modular Synth cu Spacenoodles

20:45 – 22:00 Muzică: Concert Melting Dice

22:00 – 23:15 Muzică: Concert The Kryptonite Sparks

23:15 – 00:30 Muzică: Concert Zdob și Zdub

00:30 – 02:00 Muzică: Progressive Deep House After Party cu Spacenoodles

Duminică

Activități

07:00 – 15:00 Maratonul Nordului Teioasa Trail

09:00 – 16:00 Tururile Nordului

10:00 – 16:00 Ateliere (fotografie, video mapping, film, scriere creativă)

15:00 – 16:00 Teatru: Hei tu, vecine (Frilensăr) 

Conac

12:00 – 13:00 Vizită: Colecția Dumitru Haha (Muzeul Nordului)

19:00 – 20:00 Teatru: Gewalt la Darabani (Texte bune în locuri nebune)

20:30 – 21:45 Muzică: Concert Mircea Baniciu

22:00 – 00:00 Film: Un triomphe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei