ZIUA NATIONALA A ROMANIEI, sarbatorita de mii de oameni in Botosani!

Duminica dimineata, Centrul Vechi a fost „asaltat” de aproape 1.000 de oameni pentru a participa la festivitatile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei. La balcoane, pe la geamuri, pe scari si pe peretii cladirilor din Piata 1 Decembrie 1918 curiosii tineau mortis sa ia parte la manifestarile organizate de autoritati.

Prefectul, presedintele Consiliului Judetean, primarul municipiului Botosani, consilieri locali, directori de institutii publice au venit in Piata Revolutiei, de unde au plecat pe jos spre Centrul Istoric. In primul rand au stat prefectul Costica Macaleti, presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu si primarul Ovidiu Portariuc.

Seful CJ Botosani a avut un stil vestimentar total diferit in comparatie cu al celorlalte oficialitati, el venind imbracat in costum popular, cu brau tricolor. Acesta a stat aproape de primar, intre ei asezandu-se prefectul si comandatul Garnizoanei Botosani.

Manifestarile din Centrul Istoric au debutat in jurul orei 11.00 cu intonarea Imnului de Stat si au continuat cu o slujba religioasa oficiata de un sobor numeros de preoti condus de parintele protopop Lucian Leonte.

In timp ce partidele de la Putere au ocupat locurile din fata in Centrul Vechi, Opozitia s-a asezat mult in spate.

La festivitate, foarte multi botosaneni aveau la ei steaguri sau esarfe cu Tricolorul.

Dupa-amiaza, in jurul orei 16.30, oamenii adunati in Piata Revolutiei s-au strans in hora, alaturi de oficialitati.

Printre cei care au intrat in hora s-au aflat Florin Turcanu, presedintele CJ, primarul Ovidiu Portariuc, prefectul Costica Macaleti, viceprimarul Cosmin Andrei, dar si cativa deputati si senatori de Botosani.

Dupa cantecul „Hai sa dam mana cu mana”, in fata Palatului Administrativ s-au incolonat angajatii Ministerului Afacerilor Interne care tineau in maini torte aprinse, insotiti de fanfara militara.

Alaturi de militari au pornit defilarea pe strazile din municipiu oficialitatile si o parte dintre botosaneni, pe ruta Cuza Voda – Calea Nationala – Octav Onicescu – Bulevardul Mihai Eminescu – Marchian – Cuza Voda.

La defilare, insusi presedintele CJ a purtat in mana o torta aprinsa, marsaluind pe „Treceti batalioane romane Carpatii”.

La finalul defilarii, acestia s-au intors in fata Palatului Administrativ unde au intonat cu totii Imnul de Stat si au cantat „La multi ani”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.