Concurs de soluții pentru realizarea semnalelor de delimitare a județului Botoșani

Scopul concursului este implicarea comunității în modernizarea și identificarea unor soluții reprezentative pentru semnalele instalate la intrarea sau la ieșirea în sau din județ.

Consiliul Județean Botoșani organizează un concurs de soluții pentru realizarea semnalelor de delimitare a județului.

Scopul concursului este implicarea comunității în modernizarea semnalelor instalate la intrarea/ieșirea în/din județul Botoșani și identificarea unei soluții reprezentative pentru județ (cultural, istoric, geografic), iar soluția câștigătoare va fi parte integrantă din caietul de sarcini pentru realizarea documentației tehnico-economice necesară execuției lucrărilor.

Concursul se va desfășura ca o procedură distinctă, cu premii acordate participanților, în baza unui regulament, conform prevederilor art. 105, lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

Calitatea de concurent este acceptată pentru persoane fizice,  persoane fizice autorizate sau persoane juridice române sau din altă țară, individual sau în asociere.

Condițiile de admitere în concurs sunt: calitatea de concurent, îndeplinirea condițiilor de calificare, respectarea temei și a regulamentului Concursului, respectarea termenului de predare, respectarea cerințelor de prezentare, prezentarea sub anonimat a soluției sau soluțiilor.

În vederea desfășurării concursului, organizatorul alocă următoarele premii în bani aferente locurilor I, II și II, în valoare brută:

Locul I: 10.000 lei

Locul II: 7.000 lei

Locul III: 3.000 lei.

Proiectele/soluțiile vor fi depuse direct sau expediate prin curier la REGISTRATURA AUTORITĂŢII CONTRACTANTE din Piața Revoluției nr.1-3, municipiul Botoșani.

Data și ora limită a predării proiectelor depuse la sediul sau transmise prin curier: 16.08.2022, ora 15.00.

Pentru proiectele trimise prin curier concurenții au datoria să se asigure că vor ajunge la registratura autorității contractante până la data și ora prevăzute în anunț.

Orice concurent interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de concurs, conform prevederilor art. 160 și următoarele din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitările de clarificări sau întrebările se pot transmite pe site-ul www.e-licitatie.ro si/sau pe adresa consiliu@cjbotosani.ro, în mod clar, complet și fără ambiguități cu maxim 17 zile înainte de data de depunere a dosarelor.

Răspunsurile la solicitările de clarificări sau întrebări se vor transmite pe site-ul www.e-licitatie.ro, atașate anunțului DC1000188/14.07.2022 și pe site-ul www.cjbotosani.ro, secțiunea Licitații și pot detalia, completa sau modifica unele prevederi ale documentației de concurs și devin parte integrantă a documentației de concurs, cu maxim 10 zile înainte de data depunerii.

Vizitarea amplasamentelor este opțională și poate fi făcută oricând, fără anunț prealabil.

Numărul maxim de soluții/idei ce pot fi prezentate de către un participant este de două variante. Soluțiile vor fi prezentate conform Regulamentului concursului.
Documentația, instrucțiunile, formularele, regulamentul concursului și alte informații  pot fi regasite accesând link-ul: www.cjbotosani.ro/informatii-publice/achizitii-si-investitii/licitatii/.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.