Home Anunțuri 16 localități fără apă

16 localități fără apă

Operatorul de apă din județul Botoșani anunță întreruperea furnizării apei fiindcă Delgaz Grid are câteva lurări de mentenanță.

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că în data de 12.07.2018, în intervalul orar 09.00-17.00, Delgaz Grid S.A. are programate lucrări în instalațiile de distribuție energie electrică care impun întreruperea alimentării cu energie electrică a stației de pompare Stînca Costești – Ștefănești. Din această cauză în unele zone alimentate din sursa de apă Prut va scădea presiunea apei, iar în funcție de consumul înregistrat este posibilă și întreruperea temporară a furnizării apei potabile.

Afectați sunt utilizatorii din comunele: Albești, Călărași, Dîngeni, Dobârceni, Durnești, Hănești, Mihălășeni, Răuseni, Românești, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni, respectiv orașele Săveni, Ștefănești.

„S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze pentru disconfortul creat”, a precizat directorul general cs.jr. Petru Albert Tanasă.

Exit mobile version