Anunț important pentru clienții MODERN CALOR

Reparațiile și modificările la rețeaua de termoficare dintr-un bloc se pot face cel mai bine în perioada de până la umplerea instalațiilor.

Societatea Modern Calor le recomandă clienților ca, în cazul în care au de făcut modificări și reparații la instalațiile de încălzire din locuințe, să le execute în perioada de până la umplerea instalațiilor, respectiv până în luna septembrie.

După aceea, orice intervenție care presupune golirea instalațiilor din bloc implică manevre și costuri suplimentare pentru clienți. Același termen este valabil și pentru proprietarii care vor să se rebranșeze la rețeaua centralizată de termoficare.

Totodată, conducerea Modern Calor S.A. recomandă ca, în această perioadă, proprietarii să execute și lucrări pentru reducerea pierderilor de energie din instalațiile blocurilor, care au ca rezultat scăderea valorii cotelor comune la încălzire. Acestea constă, în principal, în izolarea țevilor din subsoluri, casa scării sau care traversează locuințele debranșate de la rețea.

Întrucât instalațiile interioare din bloc, inclusiv cele de la subsol, sunt proprietatea locatarilor, lucrările respective trebuie efectuate de către aceștia, societatea de termoficare neavând posibilitatea legală de a aloca fonduri pentru astfel de lucrări.

Potrivit legii, proprietatea comună include instalații ale clădirii aflate în folosință comună cu care a fost înzestrată în timpul construcției sau cu care a fost dotată mai târziu de către proprietari. În imobilele de tip condominiu, fiecare proprietar deține în proprietate și o cotă-parte din proprietatea comună indiviză la care nu poate renunța, întrucât aceasta se află în indiviziune forțată.

Pentru a atinge însă scopul urmărit, lucrările de izolație termică a rețelelor interioare trebuie făcute după anumite specificații tehnice, motiv pentru care, înainte de a fi efectuate, trebuie consultați specialiștii Modern Calor.

Totodată, după finalizarea lucrărilor, proprietarii trebuie să solicite la Modern Calor o nouă inventariere a instalațiilor din bloc, pentru a constata, scriptic, situația de fapt și efectuarea cât mai corect a calculelor de repartizare a costurilor cu încălzirea în condominiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.