Lucrările de revizie de la Modern Calor opresc apa caldă

Societatea Modern Calor SA își anunță clienții persoane fizice și juridice că, din cauza unor lucrări de revizii la rețeaua de alimentare cu gaze naturale a centralei, începând de marți seara și până miercuri după-amiază, s-ar putea să apară unele disfuncționalități în furnizarea apei calde menajere.

Asta înseamnă că apa caldă nu va mai fi furnizată în parametri termici normali sau s-ar putea sista chiar de tot furnizarea pentru o perioadă de timp.

Conducerea societății de termoficare dă asigurări că s-au luat toate măsurile necesare pentru că efectele cauzate de lucrările de revizie să fie resimțite de consumatori în măsură cât mai mică, respectiv asigurându-se un stoc de agent termic care să acopere măcar parțial nevoia de consum din perioada respectivă.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.