A VI-a ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit

Atelierele de interpretare a textului CreativLit pentru profesori vor fi organizate de Memorialul Ipotești în perioada 28-31 octombrie 2024, la Ipotești.

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, intenționează să organizeze în ultima săptămână din octombrie a VI-a ediție a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit.

Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu scriitorii contemporani. Astfel, programul include atât ateliere în care se comentează poezie și proză eminesciană, cât și ateliere în care se propun pentru discuții texte ale scriitorilor contemporani. Sunt invitați un poet și un prozator, aceștia fiind prezenți la discuțiile pe marginea textelor lor.

Participanții la ateliere au ocazia să participe la dialoguri cu scriitorii invitați și la lecturile susținute de aceștia.

La edițiile anterioare ale Atelierelor de interpretare a textului CreativLit de la Ipotești au participat, ca scriitori-invitați: Ana Blandiana, Nora Iuga (2018), Ion Mureșan, Mina Decu, Florin Partene (2019), Ion Pop, Adrian Popescu (2021), Varujan Vosganian, Emilian Galaicu-Păun (2022), Nichita Danilov, Radu Aldulescu (2023).

Primele cinci ediții CreativLit au fost destinate studenților de la diferite universități din România, Republica Moldova și Ucraina.

Pentru ediția din 2024, Memorialul Ipotești intenționează să modifice publicul-țintă al activității, invitând profesori de limba și literatura română să participe la Atelierele de interpretare a textului CreativLit, unde se vor comenta atât lucrări din opera lui Mihai Eminescu, cât și texte din doi autori contemporani (un poet și un prozator). La ateliere, vor fi invitați și cei doi autori, respectiv, Andreea Răsuceanu pentru proză și Claudiu Komartin pentru poezie.

Memorialul Ipotești invită profesorii de limba și literatura română să se înscrie la Atelierele care vor avea loc în perioada 28-31 octombrie 2024, la Ipotești, trimițând un mesaj, până pe data de 23 octombrie 2024, pe adresa: m.ipotești@gmail.com cu precizarea: înscriere Ateliere CreativLit.

Cazarea și masa vor fi asigurate de organizator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.