ANIVERSAREA de la Teatrul „Mihai Eminescu”! (FOTO)

Aniversarea unei zile de naștere crează cadrul destrămării acestei ipocrizii și revelarea adevăratei disfuncționalități din interiorul familiei. O disfuncționalitate care, din nefericire, se regăsește și în viața multor familii din jurul nostru.

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, vă invită duminică, 12 noiembrie, ora 18.00, la Casa Tineretului, să vizionați „ANIVERSAREA” de Jeroen Van Den Berg. Spectacolul are o regie specială: intrarea în sală se face cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, spectatorii au locuri pe gradene în scenă, iar numărul locurilor este 60.

Dialog cu Erwin Șimșensohn, regizorul spectacolului:

– „Aniversarea” este un text olandez contemporan, dramaturgul – Jeroen Van Den Berg – fiind regizor „la bază”, profesor de regie și dramaturg de succes. Povestea este extrem de dură, foarte vie, foarte actuală. Textul „vorbește” pe limba noastră, limba de astăzi… este o poveste de viață puternică și cred că mulți spectatori se vor regăsi – fie în unul din cele cinci personaje, fie în cunoștințe, prieteni care trec acum sau au trecut de puțin timp prin situații precum cele din spectacol.

E o poveste care va emoționa cu siguranță, este o comedie „dark”, sau dacă vreți, dramă cu momente comice.

Se vorbește în spectacol despre o familie complet disfuncțională, care trăiește în minciună, în ipocrizie, trăiește acoperită de prefăcătorie.

Aniversarea unei zile de naștere crează cadrul destrămării acestei ipocrizii și revelarea adevăratei disfuncționalități din interiorul familiei. O disfuncționalitate care, din nefericire, se regăsește și în viața multor familii din jurul nostru.

Despre „Aniversarea”, scenografa Iuliana Gherghescu spunea:

– „Spectacolul „vorbește” despre o familie care încearcă să mascheze anumite probleme. Și, mai ales mama dorește foarte mult să ascundă situația reală. Ea, mama, este genul de femeie care trăiește într-o melancolie în care încearcă să-i aducă pe toți cei din jurul său. Este o lume care se destramă, dar pe care doar ea, mama, vrea să o țină în picioare. Asta în vreme ce restul componentelor din familie încep să cadă.

Scenografic… cel mai important element care arată această cădere este chiar întreaga atmosferă, cu pereții care nu mai au forma normală și care crapă din ce în ce mai accentuat și își schimbă și culoarea… e o formă abstractă a minții și a sufletului… situația e agasantă, din ce în ce mai agasantă, pentru ca în cele din urmă toate să izbucnească, să explodeze…

Spectacolul acesta „spune” ceva: că trebuie să fim sinceri cu noi, că trebuie să nu ne mai ascundem! Să nu ne mai mințim! Acesta este „strigătul” spectacolului!

Traian Apetrei, ianuarie 2016

„Teatrul nu oferă soluții! Doar pune spectatorul pe gânduri!”

Traducerea: Liliana Alexandrescu

Regia artistică: Erwin șimșensohn

Scenografia: Iuliana Gherghescu

Video design: Andrei Cozlac

Sound design: Ana Teodora Popa

Mișcare scenică: Victoria Bucun

Asistent regie artistică: Marius Rogojinschi

Durata spectacolului: o oră și 10 minute, fără pauză

Distribuția:

Mama – Daniela Bucătaru

Tata – Sorin Ciofu

Esther – Alexandra Vicol

Jurgen – Răzvan Amitroaei

Thea – Gina Pătrașcu

Biletele se găsesc la AGENȚIA TEATRALĂ în incinta „Centrului de Informare și Promovare Turistică”, din Centrul Istoric – Piața 1 Decembrie 1918, nr.4

Tel. 0231/510 970 (program: 10.00-12.00 și 16.00-18.00, de marți până duminică inclusiv). Preț bilet – 20 lei.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.