Home Cultura Botoșani, capitala culturii românești pe 15 ianuarie

Botoșani, capitala culturii românești pe 15 ianuarie

Vineri se împlinesc 171 de ani de la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu.

Memorialul Ipotești, instituție aflată în subordonare Consiliului Județean, va fi epicentrul acțiunilor organizate de Ziua Culturii Naționale și dedicate lui Mihai Eminescu. La Biserica familiei Eminovici se va ține un scurt Te deum, după care președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, va avea un scurt mesaj pentru cei care vor participa online la manifestările organizate de Memorialul Ipotești, care vor culmina cu decernarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu –  Opus Primum.

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, va depune o jerbă de flori la mormântul mătușii lui Mihai Eminescu, Maica Olimpiada, care a fost stareța Mănăstirii Agafton.

De asemenea, conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani și-a dat acordul pentru a deveni parte în acțiunea aprinderii „Flăcării Culturii”, inițiată la nivel național de Ministerul Culturii. Astfel, de la ora 18:00 vor fi iluminate clădiri cu o mare încărcătură culturală: Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipotești, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Muzeul Județean de Istorie Botoșani și Biserica Uspenia, cea în care a fost botezat marele poet.

Pe clădirea Muzeului va fi proiectat un colaj de filme realizat pe baza unor fotografii din portofoliul Memorialului Ipotești, „Pe urmele lui Eminescu”.

Deschiderea acțiunii de vineri seară va avea loc pe Pietonalul „Unirii” la care vor participa oficialități ale județului.

Programul Zilelor Eminescu – ianuarie 2021

Ora 9.00: Depunere de jerbe de flori la statuile lui Mihai Eminescu din Piața Revoluției și Parcul „Mihai Eminescu”

Ora 10.30: Te Deum la Biserica familiei Eminovici din cadrul Memorialului Ipotești; Depuneri de coroane la statuia poetului Mihai Eminescu de la Memorial

Ora 11.00: Mesajul de salut al președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici. 

Ora 11.20: Conferință susținută de președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, Ziua tristă a culturii naționale.

Ora 11.30: Depunerea unei jerbe de flori la mormântul maicii Olimpiada, mătușa lui Mihai Eminescu, de la Mănăstirea Agafton.

Ora 11.30: Poezia de debut în anul 2020 (Memorialul Ipotești)

În dialog:  

  • Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava)
  • Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca)
  • Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș)
  • Mihai Iovănel (Academia Română, Institutul „G. Călinescu”)
  • Andrei Terian-Dan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

Lecturi ale poeților nominalizați: Lucian Brad, Dumitru Fanfarov, Mircea Andrei Florea, Antonia Mihăilescu, Otay Deniz.

Ora 13:00 DECERNAREA PREMIULUI NAȚIONAL DE POEZIE MIHAI EMINESCU –  OPUS PRIMUM

Ora 15.00: Poeți în dialog: Robert Șerban (Timișoara) – Lucian Vasiliu (Iași); Moderează: Lucia Țurcanu

Ora 16.30: Semnale editoriale

  • Editura Cartier (Republica Moldova) – prezintă: Gh. Erizanu
  • Editura Eikon (București) – prezintă: V. Ajder
  • Editura Junimea (Iași) – prezintă: L. Vasiliu 
  • Colecția Ipotești – 2020 – prezintă: M. Anițului

Ora 18.00: Se aprinde „Flacăra Culturii”. Vor fi iluminate clădirile cu o mare încărcătură culturală: Casa Memorială „Mihai Eminescu” de la Ipotești, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Muzeul Județean de Istorie Botoșani și Biserica Uspenia, cea în care a fost botezat marele poet. Pe clădirea Muzeului va fi proiectat un colaj de filme realizat pe baza unor fotografii din portofoliul Memorialului Ipotești, „Pe urmele lui Eminescu”. 

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, va transmite un mesaj de unitate prin cultură în fața Muzeului Județean de Istorie. 

Pe 15 ianuarie, la Muzeul „Mihai Eminescu” de la Ipotești va avea loc vernisarea expoziției „Botoșanii secolului XIX”. Accesul vizitatorilor atât în cadrul Memorialului Ipotești, cât și a Muzeului Județean de Istorie va fi liber pe tot parcursul zilei de 15 ianuarie.

Exit mobile version