In urma cu 150 de ani, Canada isi proclama independenta fata de Regatul Unit al Marii Britanii. 1 iulie 1867 este data la care prin „Actul Constitutional de la 1867” Canada este oficial proclamata Confederatia Canada.
Din Confederatie faceau initial parte doar patru provincii, Ontario, Quebec, Nova Scotia si New Brunswick, mai tarziu alaturandu-se Confederatia Northwest Territories, formata din Rupert’ Land si North-Western Territory, precum si Manitoba, British Columbia si Insula Vancouver.
Pentru a marca cei 150 de independenta ai Canadei, Biblioteca Judeteana „Mihai Eminescu” Botosani, va invita vineri, 30 iunie, la un moment aniversar „Canada din inima mea. Radacini romanesti”, incepand cu orele 11:00, in Sala de Lectura.
Acest eveniment a devenit posibil graţie eforturilor extraordinare ale prof. univ. Vania Atudorei precum si Ministerului Federal al Patrimoniului Canada, Asociatiei Romane din Laval – Canada si Parlamentului Canadei.
Profesorul Vania Atudorei, microbiolog roman, originar din Botosani, actualmente director general al unei companii farmaceutice canadiene si profesor universitar la Gerald – Godin College din Laval – Montreal este un vechi si apropiat prieten al Bibliotecii Judetene Botosani. De-a lungul anilor, domnul Atudorei a intregit colectiile Cabinetului Numismatic al bibliotecii cu numeroase exponate de valoare, avand in prim plan statul canadian.
Cuvantul de deschidere al manifestarii, „Biblioteca spatiu multicultural fara frontiere”, va fi rostit de prof. Cornelia Viziteu. Directorul Bibliotecii Judetene „Mihai Eminescu” Botosani va evidentia multiplele proiecte nationale, dar mai ales internationale in care biblioteca din Botosani a fost implicata de-a lungul timpului, cu un exemplu recent, „Simpozionul Eminescu – Carte. Cultura. Civilizatie”.
Domnul Vania Atudorei va sustine Conferinta „Canada 150 de ani”, o trecere in revista a istoriei statului nord-american, dar si a relatiilor in toate domeniile si mai ales culturale pe care acesta le-a dezvoltat de-a lungul timpului cu Romania. Botosaniul are, de altfel, o legatura speciala cu Canada, prin prisma infratirii cu orasul Laval, din districtul Quebec.
Participantii la manifestarea de vineri vor putea admira si Expozitia aniversara dedicata fondarii statului canadian si relatiilor bilaterale romano-canadiene. Organizata de Vania Atudorei, impreuna cu Mihai Cornaci, custodele Cabinetului de Numismatica al Bibliotecii Judetene Botosani, expozitia se doreste a fi un scurt documentar al istoriei Canadei, format din piese filatelice originale, carti postale ilustrate, copii dupa acte oficiale si articole din presa canadiana, pliante si alte efemeride. Majoritatea exponatelor, care vor ramane in colectiile bibliotecii, au fost puse la dispoziţie cu amabilitate si prietenie de doamna Mélanie Joly, Ministrul canadian al Patrimoniului.
Va asteptam cu drag la Biblioteca Judeteana „Mihai Eminescu” Botosani, pentru a participa la acest eveniment deosebit ce-si doreste sa deschida noi punti de legatura intre Romania si Canada.