Catalog cu operele lui NICOLAE IORGA, lansat on-line

Volumul „Din colecţia Casei Memoriale Nicolae Iorga Botoşani. Catalogul operelor istoricului 1892- 1940”, a fost realizat de muzeograful George Arhip de la Casa Memorială „Nicolae Iorga” din municipiul Botoşani.

Un catalog care cuprinde operele lui Nicolae Iorga a fost lansat în mediul on-line, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la moartea marelui istoric, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Sergiu Balanovici de la Muzeul Judeţean de Istorie Botoşani.

Potrivit acestuia, volumul, intitulat „Din colecţia Casei Memoriale Nicolae Iorga Botoşani. Catalogul operelor istoricului 1892- 1940”, a fost realizat de muzeograful George Arhip de la Casa Memorială „Nicolae Iorga” din municipiul Botoşani.

„De ce important este acest catalog? Ştiţi probabil că nici până în prezent opera lui Nicolae Iorga nu a putut fi cuantificată. Noi ne-am propus un proiect destul de îndrăzneţ să facem un punct de informare şi în colecţia Casei Nicolae Iorga să adunăm un număr cât mai mare de opere publicate cel puţin în timpul vieţii lui Iorga”, a afirmat Sergiu Balanovici.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean susţin că volumul despre operele lui Iorga va fi lansat cu public, atunci când situaţia epidemiologică o va permite.

Tot vineri, Muzeul Judeţean a publicat pe site-ul propriu un articol comemorativ care a fost publicat pe 18 mai 1941 în ziarul „Botoşanii” la jumătate de an de la moartea istoricului botoşănean.

De asemenea, pe pagina de internet a muzeului a apărut o expoziţie foto-documentară intitulată „Nicolae Iorga şi Botoşanii. Repere cronologice” realizată tot de muzeograful George Arhip şi de Sergiu Balanovici.

Nicolae Iorga, istoric, critic literar, memorialist, dramaturg, poet, om politic, profesor universitar şi academician, s-a născut la 5 iunie 1871, la Botoşani. În data de 27 noiembrie 2020, se împlinesc 80 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga, asasinat în 1940 în pădurea de la Strejnicu, lângă Ploieşti.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.