Home Cultura Cultura in sarbatoare la Botosani: Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera...

Cultura in sarbatoare la Botosani: Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia. Laureat – MIRCEA CARTARESCU (FOTO)

Sala Cinematografului Unirea s-a umplut, duminica seara, cu iubitori ai culturii, ai operei eminesciene, la Gala de decernare a premiilor Eminescu. A fost un moment important al culturii romanesti: acordarea Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia, editia 2017 si a Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu”, Opus Primum.

Pentru cel mai important premiu de poezie din Romania au fost nominalizati in acest an Mircea Cartarescu, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu. Toti au sustinut cate un moment de recitare, dupa care criticul Ion Pop a sustinut un Laudatio, inainte de anuntarea numelui castigatorului, intretinand emotia la cote inalte pana la desigilarea plicului ce anunta hotararea juriului.

„L-am citit foarte devreme pe Mircea Cartarescu, soarta frumoasa a facut ca programul generatiei 80, pe care o reprezinta Mircea Cartarescu, sa apara in revista Echinox, pe care eu o conduceam atunci, in 1979. Era atunci o ancheta in cadrul revistei. Din Mircea Cartarescu mi-au ramas in minte propozitii esentiale”, au fost cateva din cuvintele rostite de Ion Pop.

Desigilarea plicului a dus la rostirea numelui laureatului Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu”, a XXVI- editie: Mircea Cartarescu. Cu un an in urma acelasi premiu ii revenea lui Gheorghe Grigurcu.

„Primesc cu toata modestia acest premiu care, asa dupa cum spunea domnul Ion Pop, ar fi fost meritat de oricare dintre cei sapte nominalizati… Nu stiu daca lui Eminescu i-ar fi placut sa fie cu adevarat un poet national celebrat atat de tare. Poate ca nu i-ar fi displacut sa se comenteze moartea sa in fiecare an, sa se sarbatoreasca ziua lui de nastere, dar nu stiu daca i-ar fi placut sa aiba un crater pe Marte, nu stiu daca i-ar fi placut sa se bata moneda in Uniunea Sovietica cu chipul sau. Nu stiu daca i-ar fi placut sa fie pe hartia de 500 de lei…Eminescu a fost, dupa parearea mea, in primul rand un poet si asta trebuie sa ramana. El nu poate fi omagiat decat prin faptul ca-l citim mai departe si nu-l citim ca pe Sfanta Evanghelie. Il citim cu spirit critic. Eminescu nu a transformat in aur tot ce a atins. Nu toate poeziile lui sunt la acelasi nivel. Dar varfurile lui sunt geniale. Va spun acest lucru si va rog sa ma credeti pe cuvant pentru ca, desi nu ma numesc si nu am fost numit niciodata eminescolog, totusi Eminescu a fost obsesia vietii mele si este in continuare obsesia vietii mele si eu cred ca nu exista un scriitor roman care sa fie atat de fascinat si impregnat pe de alta parte de Eminescu cum am fost eu intotdeauna”, au fost cuvintele laureatului Mircea Cartarescu.

Finalul premierii a apartinut formatiei „Trei parale” care au cantat muzica ce se interpreta la conacele boieresti in secolul XVIII.

Exit mobile version