La ediția aniversară participă și formații invitate din județele: Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vrancea.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează duminică, 21 decembrie 2025, ediția a L-a, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, în CENTRUL VECHI al Municipiului Botoșani.
Ajuns la cea de-a 50-a ediție, festivalul reunește formații de datini și obiceiuri de iarnă din județul Botoșani și din alte județe ale țării, promovând tradițiile autentice specifice sărbătorilor de iarnă.
Programul manifestării:
– 10.30: Dansul căiuților, susținut de formațiile participante din județul Botoșani
– 11.00: Parada formațiilor, pe traseul: Centrul Istoric – Str. 1 Decembrie 1918 – Calea Națională – Direcția Muncii – Str. Cuza Vodă – Str. Nicolae Iorga – Podul de Piatră – Calea Națională – Str. 1 Decembrie 1918.
– În intervalul 11.00-12.00, circulația rutieră va fi restricționată pe traseul paradei. (Conducători auto sunt rugați să evite zona și să utilizeze rute ocolitoare).
– 12.00: Evoluții artistice pe scena festivalului, cu participarea formațiilor din localitățile județului Botoșani: Avrămeni, Broscăuți, Bucecea, Corlăteni, Corni, Coșula, Curtești, Dobârceni, Durnești, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Manoleasa, Negreni, Oneaga, Pomârla, Sarafinești, Săveni, Știubieni, Suharău, Sulița, Todireni, Tudora, Vârfu Câmpului, Vorona.
La ediția aniversară participă și formații invitate din județele: Bacău (Comănești), Iași (Ceplenița și Ruginoasa), Neamț (Boțești, Girov), Suceava (Dolheștii Mici) și Vrancea (Păunești).












