Dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Joi, 22 Iulie 2021 , începând cu ora 16.00, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” din Botoșani a fost gazda unui eveniment cultural remarcabil.

Este vorba de lansarea a două cărți, semnate de  Laurențiu C. Maftei: un volum de poezii/poeme selectate, sub titlul „Herghelia din cuvinte” scrise de-a lungul vremii și o carte de buzunar „Epigrame de saloane”. Cronica cărții, scrisă de Conf.univ.dr. Paul Gorban, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este cuprinsă în Revista ieșeană „Semnal” nr. 11 la pag. 31, din luna aprilie 2021, sub egida Editurii „Cartea Românească Educațional”.

Un vechi prieten al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, Laurențiu C. Maftei este născut la Ștefănești, Județul Botoșani și în 2015 a lansat „Monografia orașului Ștefănești”, ca o dovadă de iubire față de localitatea unde a copilărit, dar și a preocupării sale în decenii, pentru istoria medievală și nu numai.

Despre cartea „Herghelia din cuvinte” Paul Gorban, în cronica cărții, arată că: Laurențiu C. Maftei practică o altă versiune a timpului trăit, a timpului scris, fiind mai curând un poet solitar, care se încadrează prin structura lui lirică și tematică, în rândul marilor orfici, de factură neoclasică, preocupați atât de formă, cât și de conținutul produsului liric… majoritatea poemelor ce construiesc acest volum, sunt scrise în acest registru ca și când poetul, iubitor al sunetului și al cuvântului potrivit, ar pune în vedere o arhitectură a spiritului cult… poezia curge asemeni unei coloane sonore, care este îmbogățită pe de o parte de imagine – vizualul figurilor de stil – pe de altă parte de idee.

Autorul mai are în pregătire încă un volum, care poate fi lansat până la sfârșitul anului 2021.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.