Expoziția Narațiuni la timpul trecut la Memorialul Ipotești

Expoziția pictorului Cristian Bârzoieș este începutul unui maraton al artiștilor de artă plastică din Botoșani, Memorialul Ipotești propunându-și să susțină munca pictorilor botoșăneni, făcându-le cunoscută opera artistică.

Memorialul Ipotești invită publicul vizitator marți, 4 aprilie 2023, la vernisarea expoziției Narațiuni la timpul trecut a pictorului botoșănean, Cristian Bârzoieș.

Născut în Hlipiceni,  județul Botoșani, Cristian Bârzoieș a cochetat cu desenul și culoarea încă din copilărie și adolescență. Cu toate acestea, cursul vieții nu i-a oferit calea visată spre artă de timpuriu, Cristian Bârzoieș îndepărtându-se pentru un timp de latura artistică, pe care însă nu a uitat-o. Ca o compensație reparatorie, după un timp îndelungat, considerat  pierdut pentru artă, cu trăiri contradictorii, regrete, pictorul revine alături de artă cu activitate relativ recentă începând cu anul 2017, prin înscrierea la Școala Populară de Artă Botoșani sub îndrumarea prof. Angela și Victor Hreniuc, pe care a absolvit-o în anul 2020.

De la data înscrierii în primul an, participă la numeroase expoziții-concurs organizate în țară, la Cluj, Sibiu, Pitești, Neamț, Brăila, dar și la expoziții locale și interjudețene, alături de pictori consacrați cu lucrări de acuarelă, grafică și ulei.

După absolvirea Școlii Populare de Arte, se înscrie la master: Secția grafică, ilustrație și animație la Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu și prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu. Finalizează studiile în anul 2022.

Participarea sa la expoziții de grup , la concursuri,  la taberele de creație artistică i-au marcat viziunea despre artă într-o manieră modernistă, plasându-l pe artist în arta contemporană autohtonă.

Vernisajul expoziției va avea loc în sala Portaluri, din cadrul Muzeului Mihai Eminescu, la ora 13.00.  Despre autor și lucrările sale va vorbi prof. Gheorghe Median.

Expoziția pictorului Cristian Bârzoieș este începutul unui maraton al artiștilor de artă plastică din Botoșani, Memorialul Ipotești propunându-și să susțină munca pictorilor botoșăneni, făcându-le cunoscută opera artistică.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.