Pe simeze se vor găsi lucrări de artă realizate de un grup de patru artiști români contemporani, dintre care trei au rezidența în străinătate.
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 31 iulie – 14 august 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția de artă vizuală ,,Vocile tăcerii”.
Pe simeze se vor găsi lucrări de artă realizate de un grup de patru artiști români contemporani, dintre care trei au rezidența în străinătate: Ion (Ilarion) Isăilă și Mirela Anura, care trăiesc și lucrează la Düsseldorf, Christian Paraschiv, la Paris, respectiv ieșeanul Constantin Tudor.
Participanți la diverse saloane de artă și expoziții colective, atât în România, cât și în prestigioase muzee și galerii de artă din Europa și din alte colțuri ale lumii, cei patru s-au remarcat în timp prin lucrările de artă modernă realizate, fiind recunoscuți ca reale valori în lumea artelor vizuale.
Vernisajul va avea loc duminică, 31 iulie 2022, ora 11.00. iar curatorii evenimentului vor fi Ana-Elisabeta Coșereanu și Liviu Șoptelea.
Programul de vizitare este zilnic, între orele 9.30-16.30, intrarea fiind gratuită.