Home Cultura Festival pentru promovarea și descoperirea talentului dramaturgic din rândul amatorilor

Festival pentru promovarea și descoperirea talentului dramaturgic din rândul amatorilor

Festivalul-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii la finalul săptămânii trecute.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, și în parteneriat cu Primăria Orașului Săveni, a organizat cea de a XXIX-a ediție a Festivalului-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”, festival ce se desfășoară o dată la doi ani și care își propune prin cele două secțiuni – creație și interpretare – să promoveze și să descopere talentul dramaturgic în rândul amatorilor.

Juriul festivalului-concurs a fost format din: Alexandru Vasilachi – manager al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, Lidia Uja – actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani și Marius Rusu – actor al Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”.

Juriul a avut de analizat 17 lucrări primite în cadrul secțiunii CREAȚIE și de vizionat cele 27 de momente artistice (9 spectacole de teatru și 18 monologuri) la secțiunea INTERPRETARE.

Lista câștigătorilor:

Secțiunea INTERPRETARE:

1. Trofeul festivaluluiArtwork din Iași pentru spectacolul „Hai să jucăm șotron pe un teren minat”;

2. Premiul pentru cea mai bună regieElla Nistor pentru regia spectacolului „Frecvența liberă” (Drama Club – Botoșani);

3. Premiul pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal femininMaria Oglinzeanu pentru spectacolul „Dileme 16.0” (Teatrul Mirage al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” – Iași);

4. Premiul pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal masculinIonuț Crețu pentru interpretarea lui Mugur Călinescu din spectacolul „Frecvența liberă” (Drama Club – Botoșani);

5. Premiul pentru cea mai bună interpretare într-un rol secundar feminin –  Ioana Zaharia din spectacolul „Hai să jucăm șotron pe un teren minat” (Artwork – Iași);

6. Premiul pentru cea mai bună interpretare într-un rol secundar masculin Arin Donciu din spectacolul „Hai să jucăm șotron pe un teren minat” (Artwork – Iași);

7. Premiul special al juriuluiAndrei Asiminicesei pentru interpretarea rolului Patrick din spectacolul „Party 4 winner” (Atelierul de teatru – Botoșani);

8. Premiul special al juriuluiTanasă Francesca pentru interpretarea rolului psiholog din spectacolul „Frecvența liberă” (Drama Club – Botoșani);

9. Premiul special al juriuluiMaria Cojocariu pentru interpretarea rolului Rodica Uncescu din spectacolul „Frecvența liberă” (Drama Club – Botoșani);

10. Premiul special al juriuluiEvelina Andreescu pentru monologul „Câteva posibilități de autorealizare” (Drama Club – Botoșani);

11. Premiul special al juriuluiTeodor Ionuț Crucianu pentru monologul „Drăgan” (Trupa de Teatru Protha – Panciu – Vrancea);

12. Premiul special al juriuluiDavid Raul Ignat pentru monologul „Un leac pentru o lume banală” (Trupa de Teatru Protha – Panciu – Vrancea);

13. MențiuneAnais Maria Blejușcă din spectacolul „Nor Alb” (Teatru Fain Pici – Bacău);

14. Mențiune – Spectacolul „Omagiu lui Eminescu” (Trupa Mare a Școlii Populare de Arte – Botoșani)

15. MențiuneNicolas Lovold pentru interpretarea rolului Bogoiu din spectacolul „Jocul de-a vacanța” (EcoAct – Botoșani)

16. MențiuneMelania Maria Drilea pentru monologul „Iona”  (Trupa de Teatru Protha – Panciu – Vrancea);

17. MențiuneAnastasia Cozma pentru monologul „Pârâcioasă mică” (Teatru Fain Pici – Bacău);

18. MențiuneAlina Zbîrciog pentru interpretarea rolului Wanda din spectacolul „Wanda” (Trupa de Teatru Protha – Panciu – Vrancea).

Secțiunea CREAȚIE:

1. Premiul ISerota Ioana, Botoșani;

2. Premiul al II- leaBalan Dorina, Botoșani;

3. Premiul al III- lea Horonceanu Bernevic Tincuța, Bacău;

4. Premiul special al juriului Ionescu Dorin Eugen, București;

5. Premiul special al juriului Stanciu Andrei Alexandru, Făgăraș; 6. Premiul special al juriuluiBolat Valentin, Bacău.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version