Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii

Secțiunea de interpretare s-a desfășurat joi, 17 noiembrie, pe scena Centrului Cultural Săveni, iar Gala Laureaților a avut loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 16, urmată de spectacolul „Angajare de clovn” al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în regia lui Ion Sapdaru.

Festivalul-Concurs de Creației și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii. La finalul săptămânii trecute, Centrul Cultural Săveni a devenit neîncăpător pentru cei care au dorit să se bucure de teatru.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, și în parteneriat cu Primăria Orașului Săveni, a organizat cea de a XXVIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”.

Desfășurat o dată la doi ani, festivalul își propune prin ambele secțiuni – creație și interpretare – descoperirea și promovarea talentelor dramaturgice în rândul amatorilor.

Dacă la ediția anterioară, din cauza pandemiei, s-a putut desfășura doar secțiunea de creație (online), iată că, de această dată, iubitorii de teatru s-au putut reîntâlni într-un cadru festiv la Săveni.

Juriul festivalului-concurs a fost format din: Traian Apetrei – jurnalist și fost manager al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, Florentina Toniță – scriitor și redactor al publicației Botoșăneanul și Lidia Uja – actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani și realizator de emisiuni radio și TV. Juriul a avut de analizat 22 de lucrări primite în cadrul secțiunii de creație și de vizionat nouă spectacole de teatru la secțiunea interpretare.

Secțiunea de interpretare s-a desfășurat joi, 17 noiembrie, pe scena Centrului Cultural Săveni. Gala Laureaților a avut loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 16, urmată de spectacolul „Angajare de clovn” al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în regia lui Ion Sapdaru.

Lista câștigătorilor:

  • Secțiunea CREAȚIE
  • DALIAN FLORENTINA LOREDANA, Ialomița
  • DINICĂ MARIA-ANTONIA, Argeș
  • HORONCEANU BERNEVIC TINCUȚA, Bacău
  • ABABEI PETRU, R. Moldova, Drochia
  • ADAM RAREȘ-ANDREI, Brăila
  • IONESCU DORIN EUGEN, Bucuresti
  • Secțiunea INTERPRETARE
  • Trofeul festivalului – Trupa CUPIDON (R. Moldova,  Drochia)  pentru spectacolul Ultimul Hostropăț  
  • Premiul pentru cea mai bună regie – Lenuș Moraru pentru regia spectacolului Recviem pentru un iepuraș (Trupa ATELIERUL DE TEATRU –  Botoșani)
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin principal – Diana Țigănașu pentru interpretarea din spectacolul Femeia de ceară al Trupei ANTRACT Săveni
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin principal – Andrei Stanciu pentru rolul SOȚULUI din spectacolul Triunghiul în patru colțuri (Trupa THALIA- Făgăraș)
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin secundar – Aura Tărnăuceanu pentru rolul Conștiința din spectacolul Triunghiul în patru colțuri (Trupa THALIA- Făgăraș)
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin secundar – Rareș Lemni pentru rolul BIG din spectacolul  Recviem pentru un iepuraș (ATELIERUL DE TEATRU – Botoșani)
  • Premiul special al juriului – YOUNG TEATRU FAIN (Bacău) – pentru spectacolul Țara cadourilor
  • Premiul special al juriului – TRUPA MARE a Școlii Populare de Arte Botoșani 
  • Premiul special al juriului – Andrei Asiminicesei pentru rolul DAMIAN din spectacolul Recviem pentru un iepuraș (Trupa ATELIERUL DE TEATRU- Botoșani)
  • Mențiune – Trupa MICII ACTORI (Adășeni) – Soacra cu trei nurori
  • Mențiune – Trupa STOP CADRU (Gorbănești) – Două loturi
  • Mențiune – BACIU CRISTIAN GABRIEL (Botoșani) – Discursul unui om nebun

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.