Festivitatea de premiere a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului” s-a desfășurat online

S-au înscris 466 de tineri interpreți din Moldova, Ucraina, Italia și România, o participare record, în condiţiile în care la ediția anterioară au fost înscriși 180 de concurenți.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a participat sâmbătă, 21 noiembrie, în aula Școlii Populare de Arte „George Enescu” din municipiu, la festivitatea de premiere a celei de a III-a ediții a Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului”.

La manifestarea care s-a desfășurat online au mai fost prezenți Liviu Andronic, directorul instituției și amfitrionul acțiunii, dar și consilierul județean Cătălin Olaru, membru al Consiliului de Administrație a Școlii Populare de Arte.

Din cauza condițiilor epidemiologice care afectează întreaga lume, întregul festival s-a desfășurat online. Cu toate acestea, s-au înscris 466 de tineri interpreți din Moldova, Ucraina, Italia și România, o participare record, dacă ținem cont că la ediția anterioară au fost înscriși 180 de concurenți.

Juriul, care a decis cui îi vor fi decernate premiile oferite de Școala Populară de Arte „George Enescu” și Consiliul Județean, a fost alcătuit din profesioniști ai muzicii prezidați de domnul Florin Pop, directorul Școlii de Arte Satu Mare.

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a transmis un mesaj de apreciere atât concurenților, cât și organizatorilor, reiterând sprijinul pe care îl va acorda culturii locale.

„Dragi concurenți, din partea Consiliului Județean vă felicit pe toți pentru că ați participat. Sunt sigură că cei care veți fi premiați astăzi sunteți cei mai buni dintre cei buni, iar membrii juriului au făcut o selecție riguroasă ca de fiecare dată”, a afirmat Doina Federovici.

Marele trofeu al Festivalului internațional „Bucuriile muzicii – Ritmurile Nordului” din acest an a rămas la Botoșani, fiind cucerit de către tânăra interpretă Karina Cibotariu.

„Mă bucur că trofeul a rămas în județ. O felicit din toată inima pe Karina Cibotariu și îi urez să răzbată pe drumul pe care a pornit, chiar dacă nu-i va fi ușor. De asemenea, îi felicit pe profesorii săi, dar și pe organizatorii festivalului și îi asigur că vom continua să sprijinim cultura pentru ca aceasta să devină cu adevărat un brand al județului”, a declarat Doina Federovici.

Școala Populară de Artă „George Enescu”, aflată în subordinea Consiliului Județean, este una dintre cele mai importante instituții de cultură din Botoșani. An de an, modelează talente şi oferă un cadru elevat şi profesionist de afirmare şi educaţie artistică a cursanţilor, fie că sunt copii, tineri sau adulţi.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.