Fonduri europene pentru reabilitarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Proiectul urmărește atât reabilitarea exterioară, cât și a obiectivelor de patrimoniu şi este estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a selectat, în ultima ședință, proiectul privind „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»printre cele patru proiecte din județele Moldovei pentru care finanțarea documentațiilor pentru atragerea fondurilor europene va fi asigurată prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”.

Suma solicitată pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției – întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a proiectului tehnic, a avizelor, dar și cele pentru verificarea tehnică de specialitate a documentației – este de aproximativ 736 de mii de lei, bani care în proporție de 98% vor fi asigurați prin POAT.

„Cultura este parte a identității noastre ca neam. În mandatul de președinte al Consiliului Județean îi voi acorda importanța cuvenită, iar obținerea finanțării de la ADR Nord-Est pentru Memorialul «Mihai Eminescu» arată determinarea mea în această direcție”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Prin proiectul privind „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»se urmărește atât reabilitarea exterioară, cât și a obiectivelor de patrimoniu. 

Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.

Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

Proiectul, estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.