Judeţul Botoşani, pivot într-un proiect cultural al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi şi al Federaţiei EDU CULT

Grupurile ţintă ale proiectului, care se va implementa în trei ani, vizează trei categorii de vârstă, şi anume: elevii din ciclul primar, cel gimnazial şi cel liceal.

Conducerea Consiliului Judeţean Botoşani şi parlamentarii Marius Budăi şi Alexandra Huţu au participat la o întâlnire cu rectorul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi, prof.univ.dr. habil. Aurelian Bălăiţă, şi preşedintele Federaţiei EDU CULT, conf.univ.dr. Doru Zaharia. Subiectul principal al discuţiilor a vizat programul pe care autorităţile şi organizaţiile neguvernamentale ar trebuie să-l deruleze pentru ca tinerii să redescopere actul cultural în toate formele sale. De asemenea, a fost abordată şi tema deschiderii unei secţii de teatru a Universităţii la Botoşani.

Domnul conf.univ.dr. Doru Zaharia a prezentat proiectul regional „Impro Edu Cult”, în care partener principal va fi Consiliul Judeţean Botoşani şi parteneri locali consiliile municipale Botoşani şi Dorohoi şi cele orăşeneşti Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni şi Ştefăneşti, şi prin care Federaţia Edu Cult va crea în instituţiile şcolare care vor adera la proiect Incubatoare de Resurse Culturale. În cadrul acestor Incubatoare vor funcţiona Ateliere de improvizaţie care vor contribui la: dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii critice; dezvoltarea iniţiativei şi stimularea facultăţilor creatoare; iniţierea şi formarea unor abilităţi de comunicare verbală, paraverbală şi nonverbală; stimularea capacităţii de joc şi a implicării în lucrul în echipă şi stimularea componentelor inteligenţei emoţionale. Grupurile ţintă ale proiectului, care se va implementa în trei ani, vizează trei categorii de vârstă, şi anume: elevii din ciclul primar, cel gimnazial şi cel liceal.

„Este o iniţiativă foarte frumoasă a domnilor de la Universitatea Naţională de Artă «George Enescu» Iaşi pe care noi o vom sprijini cu toate puterile. Judeţul nostru este unul eminamente cultural, atât prin personalităţile pe care le-a dat, cât şi prin viaţa culturală pe care o are. Proiectul prezentat de domnul Doru Zaharia, care a ales să fie implementat pentru prima dată în judeţul nostru, nu poate decât să ne bucure şi sperăm să menţinem vie flacăra culturii în acest colţ de ţară”, a declarat Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, la finalul discuţiilor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.