Lansare de carte cu muzică, teatru și cu… profa de română!

În cadrul lansării au cântat tinerii cenacliști Tudor Avieriței, Bianca Dăscălescu și Teodora Grumeza, iar Andra Adăscăliței și Dara Chițanu, membre ale trupei de teatru Drama Club, au recitat câteva poezii cuprinse în volum.

Duminică, 18 octombrie, începând cu ora 17.30, în Old School, s-a lansat volumul de poezie „Cu și fără tine”, volum de debut al tinerei Ecaterina Pînzariu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „A.T. Laurian”.

Membră a Cenaclului de Vineri, noua manifestare a tinerilor artiști aspiranți botoșăneni care și-au propus întreaga vară să umple de viață serile orașului nostru, Ecaterina Pînzariu a publicat cartea care conține poezii proprii și unice în localul care a sprijinit talentele tineretului încă de la început.

„<<Cu și fără tine>> este o carte despre cădere și ridicare. Este o poveste, cu poezii și cu proză scurtă ce sintetizează trăiri mult prea comune dar profunde ale tuturor tinerilor. Este o carte plânsă și râsă, ce sper să aibă o audiență cât mai largă și să rezoneze cât mai multă lume cu cuvintele scrise în aceste pagini”, a spus Ecaterina Pînzariu despre prima sa carte.

În cadrul lansării au cântat tinerii cenacliști Tudor Avieriței, Bianca Dăscălescu și Teodora Grumeza, iar Andra Adăscăliței și Dara Chițanu, membre ale trupei de teatru Drama Club, au recitat câteva poezii cuprinse în volum.

Despre carte, cât și despre autoare, au vorbit directorul Editurii „Agata”, Ion Istrate, dar și persoane care au avut o influență directă asupra dezvoltării artistice a autoarei: profesor Anca Grădinaru și actrița Ella Nistor, coordonatoare a trupei Drama Club.

Cartea, publicată la Editura „Agata”, va putea fi achiziționată la prețul de 15 RON.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.