Sub genericul „Laurianul sărbătorește Unirea!”, elevii colegiului botoșănean au desfășurat în aceste zile o campanie stradală de informare a cetățenilor urbei noastre cu privire la actul Marii Uniri.
Însoțiți de profesorii Tana Onofrei, Talida Grunzac și Sorin Nistorică, liceenii au ieșit în public pentru a face cunoscute momentele Marii Uniri prin intermediul unor flyere, broșuri, pliante, semne de carte, brățări tricolore.
Realizate de elevi, acestea au fost distribuite botoșănenilor întâlniți pe traseul Strada Cuza Vodă, Pietonalul Unirii și Bulevardul Mihai Eminescu.
Tinerii au luat, astfel, pulsul străzii și au dialogat cu trecătorii sperând să retrezească în sufletul acestora sentimentul patriotic precum și dorința de cunoaștere a unei pagini glorioase din istoria acestui neam.
Seria acțiunilor dedicate Centenarului va continua la sfârșitul acestei săptîmâni cu un pelerinaj în orașul simbol al Unirii – Alba Iulia, iar în zilele de 23-25 noiembrie, elevii Laurianului vor planta stejari pe câmpurile de bătălie din județul Vrancea, unde în anul 1917 Armata I Română și Armata II Română au reușit să respingă ofensiva inamică în punctele Mărăști, Mărășești, Oituz.