Când ţi-e lumea mai dragă vine dracul şi-ţi toarnă cenuşă în cap
îţi pune pumnul în gură
apoi Moartea ţi-o umple c-un bulgăre de ţărână, ţesut cu râme
călduţe şi movulii precum panglicuţe de pe capetele şcolăriţelor
îngerii, în mărinimia lor dumnezeiască, îţi trag pleoapele
ca nu cumva să mai vezi ce se întâmplă pe lumea asta
sau să te tragă curentul când ţi se vor deschide toate gurile sufletului
familia şi prietenii te vor aşeza milităreşte pe catafalc
să nu le faci de râs memoria când vei fi pus să raportezi
Onoratei Instanţe păcatele comise şi pe cele ţinute departe de lume
pe când meditai tăcut sub pulpana iluziei
contează foarte mult cum îţi sincronizezi paşii
în defilarea spre marea şi veşnica ta căpătuială,
promisă în nenumărate rânduri de sfinţii părinţi şi chiar de unii oameni de ştiinţă
Unu-doi, unu-doi, faceţi toţi la fel ca noi!
e îndemnul lichelelor haosului, ce aduc cu boschetarii noştri pământeni,
şi duhnesc din zori şi până-n noapte a iad şi-a mătrăgună proaspăt tăiată
îşi permit să stingă mucul de ţigară chiar pe creştetul cerului
înjurându-l pe Împăratul Slavei ori de câte ori se simt nedreptăţiţi
sau sunt bosumflaţi după vreo noapte albă petrecută la rece, cu capetele pe caldarâm
Dacă nu mişti în front ai toate şansele
ca pe la jumătatea drumului să primeşti în dar
un rucsac cu merinde de post şi-o sticlă de agheasmă
pentru ademenirea bufniţelor şi vârcolacilor ce-ţi vor ţine calea
aşa vei scăpa basma curată şi fără prea multe cucuie pe suflet
e bine să-ţi rostogoleşti vorbele prin pulberea drumului
să ajungă un fel de cocoloaşe de aur
în caz că greşeşti din întâmplare sau dinadins poteca
să ţi se poată citi rostirea şi bocetul de la prima ochire
de către strigoii ce-ţi numără în permanenţă paşii şi-ţi oblojesc umbra
rănită de propria-ţi nepăsare şi de aşchiile luminii
care după cum ştiţi şi după cum spune ritualul
devine improprie şi de nesuferit pentru sufletul mortului
Totuşi, cine scrie raportul final?
oricâte eforturi ar face îngerii, dracii, circarii astrali
dilema asta n-o poate rezolva nimeni
până la a doua venire a Mântuitorului
vorbele Lui se vor rostogoli aiurea pe jos
asemenea unor bile ruginite sau a unor pietre de moară ciobite
curioşilor le vor scăpa printre degete,
ignoranţii le vor evita, iar neatenţii îşi vor sparge capetele cu ele
vor înjura, vor scuipa asupra lor cu sictir şi lehamite
după care îşi vor bandaja rănile cu frunze de varză verde
doar leneşii vor medita asupra lor privindu-le cu oarecare interes
dar asta până ce vor ajunge să se plictisească şi ei
broboane de transpiraţie o să le frisoneze în continuare spinările şi vârful urechilor
vor zâmbi sau vor blestema
după care se vor freca de garduri sau de stâlpii porţilor închise
îşi vor da seama că somnul raţiunii naşte vise anemice şi femei despuiate
vor căsca prelung ca după un somn împuţinat de coşmaruri
luându-şi în cele din urmă moartea în serios.
