Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii Mihai Eminescu va participa, in calitate de invitat de onoare, in data de 11 mai, incepand cu ora 11.00, la cea de a IV-a editie a Salonului de carte „Alma Mater Librorum”, care va avea loc la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava.
Manifestarea este initiata si organizata de Biblioteca Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul conducerii universitatii, si isi propune sa apropie cititorul de cartea academica, stiintifica, de literatura, de traducerile din autori consacrati.
Programul Salonului de carte „Alma Mater Librorum”, la care sunt invitate edituri din tara si strainatate, alaturi de Editura USV si alte edituri sucevene, include lansari si prezentari de publicatii, schimburi de experienta intre editurile prezente, vanzare de carte la standul organizat de Biblioteca Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava.
In cadrul acestei manifestari, Memorialul Ipotesti va prezenta:
– Fondul Documentar Ipotesti, alcatuit din peste 700 de bunuri culturale mobile – documente legate de viata si opera lui Mihai Eminescu si de contextul istorico-cultural al secolului al XIX-lea (scrisori, insemnari, acte, fotografii etc.) si al inceputului de secol XX;
– Editia 2017 a burselor pentru cercetarea operei eminesciene, axate pe domeniul interpretarii critice a operei eminesciene, pe studii asupra vietii si operei eminesciene, pe elaborarea de studii asupra eminescologiei si de editii relevante din creatia eminesciana sau asupra eminescologiei.