Micii artişti se reîntorc pe scenă în format „old school”

Cenaclul de Vineri şi-a reluat întâlnirile cu iubitorii de frumos şi promite să-şi încânte spectatorii cu armonia muzicii, a cuvintelor sau a culorilor, atât cât cifrele pandemice o vor permite.

Condus de tânăra Marieva Roşu şi sprijinit de Gelu Graur, cenaclul şi-a început seratele culturale vara trecută pe scena de la Old School, îmbinând măiestria muzicienilor, magia poeţilor şi recitatorilor, cu talentul pictorilor, toţi fiind la începuturile aventurii lor artistice, elevi, încă, pe băncile Liceului de Artă „Ştefan Luchian”. 

După o pauză adusă de restricţiile antiCOVID, micii artişti au reluat show-urile la finalul săptămânii trecute prin refacerea unei seri interbelice de romanțe și lăutărie, cu melodii ale Mariei Tănase, Ilenei Sărăroiu ori Gică Petrescu.

„România Old School”, așa cum a fost intitulat spectacolul weekend-ului, în localul iubit de public pentru muzica bună pe care o propune, a adus voci promițătoare, toate școlite de profesorii liceului de artă botoşănean. Astfel, au performat Cătălina Vecliuc, din clasa a XII-a, Elisabeta Șeremet, din a IX-a, Marieva Roșu, din clasa a X-a, alături de promiţătorul debutant Nectarie Cazaciuc, elev în casa a IX-a, cu acompaniamentul live asigurat de Adrian Mircescu, tot din clasa a IX-a și Angel Babii, dintr-a X-a.

Seara a îmbinat romantismul Dragobetelui ce se apropie cu stilul tineresc și plin de viață al unei cârciumi vechi și pline de cochetării și muzică autentică, propunând și o expoziție de bijuterii de cupru handmade, încrustate cu pietre prețioase de tot felul, realizate de botoșăneanca Gabriela Hrițcu. Terminându-se cu aplauze prelungite și cu multă bucurie, acompaniați de public în multe dintre cântecele interpretate, tinerii Cenaclului de Vineri au readus, mai mult și mai bine decât ar fi crezut chiar și ei spiritul unor ani dispăruți și atât de frumoși în întreaga lor valoare culturală și artistică.

„Se spune că tineretul uită adesea și încearcă mereu să aducă noul și revolta în toate, cu atât mai mult în artă. Grupul acesta de oameni frumoși, care a reușit în această seară să aducă veselia cu o mică întoarcere în timp, demonstrează că pentru artiștii ce vor să fie artiști în toate, trecutul glorios va fi mereu un punct de referință, reinterpretat ori brut, însă mereu parte din noi, din cultura și din evoluția noastră. Orice s-ar spune, artistul rămâne omul care visează la sine și la lume în alte vremuri…”, a explicat Marieva Roșu.

Respectând distanțarea și toate măsurile de combatere SARS-Cov2 tinerii promit să revină în fiecare duminică, abordând alte tematici dar păstrând conceptul sincretic ce a prins deja contur la Old School.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.