Despre bravii ofiteri ai armatei romane, care in trecut aparau cu destoinicie ogoarele patriei de ciori si de soldatii care alergau cate o gagica prin lanul de popusoi am mai scris. Despre granicerii care stateau cu armele intoarse impotriva Romaniei, de teama sa nu fuga cineva din tara in loc sa ne apere de dusmanul care ar fi putut sa intre, am mai scris. La fel
cum am mai scris si despre ofiterii care ii instruiau pe soldati, nu la trasul cu pusca, ci la caratul mobilei in locuintele personale. Azi, toti au pensii babane si arunca cu cascheta in Palatul Cotroceni cand cineva le spune ca pensiile lor sunt „nesimtite”. Caci, vorba aia, ei au slujit patria. Dar despre ofiteri poeti inca nu am apucat sa scriu si iata ca acum mi s-a oferit prilejul.
Prin rafturile Bibliotecii Judetene Botosani zace stingher, ca un paznic de far, volumul de versuri „Raze de soare” apartinand lt. col. in rezerva Sandu N. Gheorghe. Mare ghinion, fiindca, dupa ce l-am citit, si credeti-ma ca l-am citit de la prima la ultima coperta, mi-am dat seama ca degeaba se defriseaza padurile patriei, fiindca efectul trecerii lor prin rotativa este uneori chiar dezastruos.
Volumul I, ca sa se inteleaga ca mai urmeaza si altele, este criminal. Fiindca si o aparitie editoriala sfidatoare la adresa bunului simt al culturii este o crima. Versuri oricum nerecomandate minorilor, cu toate ca sunt minore si ele, dar sa nu cumva sa creada copiii ca asa trebuie folosita limba romana. Cititi numai „cuvantul inainte”: „Sa fiti buni, dar fiti cinstiti, / Sa-i respectati pe parinti, / S-aveti grija de copii, / Sa le iubiti pe sotii. / Sfatul meu sa-l ascultati, / Pilda buna sa luati”. Daca am fi continuat cu „Matai mai , Hai hai”, poemul ar mai fi avut ceva substanta si mai castiga niste versuri.
Treaba colonelului cu poezia e identica cu cea a babei cu mitraliera: „Ii multumesc lui Dumnezeu, / C-am fost soldat in tara mea, / Ca tara am slujit si eu / Si ma mandresc cu Romania”. Rima ioc, idee, asemenea, ca sa nu mai vorbim de prozodie, ca oricum la geniul lui, colonelul n-a auzit de asa ceva. Pai cum sa rimeze „tara mea” cu „Romania”. Doar asa la misto. Continuand, ca pe un tobogan al enormitatilor, o anomalie cheama o alta si autorul, in loc sa se salveze, mai rau cade in ridicol: „Caci multi au fost raniti in lupta / Si multi s-au dus de langa noi, / Soldatul are datoria sfanta / Sa apere acest / Pamant de oameni rai”. Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce spune.
Iata ca si astfel de volume pot intalni cititorii prin rafturile bibliotecilor. Sunt mai periculoase pentru tinerii cititori chiar decat etnobotanicele. Copiii ar putea crede ca asa trebuie scrisa poezia si il vor lua drept exemplu. Iar Tipografia Coresi, care a girat aparitia acestei carti, nu are decat scuza ca si-a incasat banii pentru tiparire.
Florentin Florescu
