O săptămână până la Zilele Nordului

Festivalul Zilele Nordului a publicat programul detaliat pentru ediția sa cu numărul 10.

Aproximativ 50 de concerte și evenimente vor avea loc la Darabani și în împrejurimi în perioada 3-6 august 2023.

Dezbateri cu invitații festivalului, între care scriitorii Vasile Ernu și Viorel Ilișoi și președintele Ordinului Arhitecților din România, Ștefan Bâlici.

Ateliere de foresight (cu Diana Stafie de la Future Station), scriere de versuri (cu Doru Pușcașu de la Om la lună), libertate și fericire în muncă (cu Doru Șupeală de la Hacking Work) și altele.

Tururi gastronomice în regiune și o nouă ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc.

Clacă pentru #PrimaȘcoală sătească de stat din Moldova.

Competiții sportive de MTB și Trail în cadrul Maratonului Nordului.

Spectacole de teatru, proiecții de film, artă stradală și concerte Subcarpați, The Turbans (UK), om la lună, Haydamaky (UA), Paulina.

A rămas o singură săptămână până la startul celei de a zecea ediții ale Zilelor Nordului și cea mai spectaculoasă de până acum. Festivalul va avea loc la Darabani, cel mai nordic oraș al României, și în alte comunități din regiune și se va desfășura sub genericul #viitoruri.

Festivalul se va desfășura în formatul său deja tradițional: dimineața ateliere, tururi gastronomice și competiții sportive, după-amiaza dezbateri, spectacole de teatru și întâlniri cu scriitori, iar seara concerte, petreceri și proiecții de film.

Accesul este gratuit la toate evenimentele de joi, 3 august, în timp ce prețul biletelor pentru zilele de vineri și sâmbătă este de 45 de lei, cel pentru ziua de duminică este de 20 de lei, iar abonamentele pentru întreg festivalul costă 95 de lei.

Pensiunile din Darabani și împrejurimi sunt deja pline, iar cazarea festivalierilor se mai poate face la cort, în campingurile puse la dispoziție de către organizatori.

50 de invitații pe scenele Nordului

Scriitorii Vasile Ernu și Viorel Ilișoi, Ștefan Bâlici – președintele Ordinului Arhitecților din România, specialista în foresight Diana Stafie, Doru Pușcașu, solistul trupei Om la lună și activiștii Alexandrina Dinga de la Civica, Luca Ciubotaru de la Rădăuțiul Civic și Vladimir Us de la Coaliția sectorului cultural independent din Republica Moldova sunt invitații speciali ai Întâlnirilor Nordului din acest an, care vor dezbate tema #viitoruri.

Alături de ei, la o serie de evenimente speciale vor participa scriitoarea Florentina Toniță, fotografii Sorin Onișor și Adi Bulboacă, Radu Szekely, consilier la Cancelaria Primului Ministru, Grațian Mihăilescu, fondatorul UrbanizeHub și Anamaria Antoci, botoșăneanca recent laureată a Premiilor Gopo pentru producția filmului Oameni de treabă.

Unii dintre invitați susțin ateliere pentru festivalieri: scriere de versuri (Doru Pușcașu), libertate și fericire în muncă (Doru Șupeală de la Hacking Work), well-being pentru tineri (Teodora Popescu și Raluca Bejenariu de la Asociația În Dialog), min-maxing life (Sebastian Mahu) și producție de film (Anamaria Antoci). Diana Stafie facilitează primul atelier de foresight pe tema #viitorurilor comunităților mici din România, cu participarea a 20 de invitați din orașele extreme ale României: Darabani la Nord, Sulina la Est, Zimnicea la Sud și Sânnicolau Mare la Vest.

Line-up este completat de filmele Ultima noapte, Aftersun, Oameni de treabă și Conspirație la Cairo, de trupele de teatru Orfeus și Atelierul de teatru, de artiștii stradali Harcea Pacea, Ana Octavia, Thea și Silviu Bedrila, precum și de trupele și DJ-ii care vor urca pe scenele Nordului: Subcarpați, The Turbans (UK), om la lună, Haydamaky (UA), Paulina, The Kryptonite Sparks, Baba Dochia, Bogdan Vaida, Adam’s Nest, Tomis Junior, Stejărelul, Glitch și Pixar Stelar.

Concerte și evenimente speciale

Festivalul continuă clăcile pentru reconstrucția #PrimaȘcoală, cea mai veche școală rurală de stat din Moldova, precum și deja tradiționalele tururi gastronomice și Campionatul Mondial de Borș Moldovenesc.

Tururile din acest an vor explora Lunca Prutului, Delta Nordului și locurile primelor așezări lacustre ale dacilor, iar la picnicurile din cadrul lor se vor mânca plăcinte moldovenești și preparate din pește.

La festival va avea loc lansarea mișcării Cord a foștilor voluntari Nord, în cadrul unei conferințe speciale organizate în prima zi a festivalului. Voluntarilor curenți le este dedicat, ca în fiecare an, programul de training Voluntar în Nord, iar cu ceilalți tineri din regiune, cu localnicii din Darabani și cu turiștii de festival se organizează în fiecare zi, în colaborare cu UrbanizeHub, consultări pentru dezvoltarea unei strategii de dezvoltare a orașului.

Sute de sportivi sunt așteptați să participe sâmbătă și duminică la competițiile de ciclism și alergare ale Maratonului Nordului: probleme de MTB se desfășoară în comuna Dersca, iar cele de Trail au startul și finish-ul chiar în Poiana Teioasa de la Darabani.

În acest an, concertele ZN au loc în Casa de Cultură, Amfiteatrul #Prima Școală și Poiana Teioasa.

Prima zi de festival îl readuce la Darabani pe pianistul Bogdan Vaida, artistul invitat al primului eveniment Nord, cu 10 ani în urmă. El va concerta la Casa de Cultură, la fel ca acum 10 ani. Deschiderea oficială a festivalului are loc joi seară, 3 august, la Amfiteatru, cu un concert Adam’s Nest și cu show-ul electro-acustic Fazele lunii al formației Om la lună.

Seara de vineri aduce în Poiană energia combinată a rock-ului, hip-hop-ului și electronicii din România și Ucraina, cu Baba Dochia, Subcarpați și ucrainenii de la Haydamaky pe scenă.

Sâmbăta se lasă cu party: The Kryptonite Sparks, Paulina și The Turbans, trupa britanică cu artiști din toată lumea concertează tot în Poiană.

Duminică ansamblul Stejărelul și Doinița Fluturu cu formația Tomis Junior fac petrecere de zi cu ocazia Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc. De warm-up-urile și after-urile festivalului responsabilii sunt Glitch și Pixar Stelar.

A 10-a ediție din 25

Asociația Nord și-a propus să organizeze 25 de ediții de Zilele Nordului, în încercarea ca, la final, să poată da un răspuns la întrebarea „ce a făcut generația noastră pentru Nord?”.

Prin numeroase inițiative de dezvoltare comunitară asociate festivalului, Zilele Nordului dezvoltă mecanisme noi de colaborare între cetățenii și specialiștii preocupați de regiune.

În acest interval festivalul a generat peste 2.000 de experiențe de voluntariat, a lucrat în 20 de comunități din regiune unde a reparat monumente istorice, a creat parcuri și muzee, a organizat sute de evenimente culturale și educaționale și campanii pentru sprijinirea spitalelor în timpul pandemiei și a centrelor de refugiați la începutul războiului din Ucraina.

Zilele Nordului 2023 este co-finanțat prin PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată și are ca parteneri principali Banca Transilvania, Grupul Iulius, Sagrod, Cadasplan și Radio Guerrilla, alături de Primăriile și Consiliile Locale din Darabani și Dersca.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.