Membrii delegației din Bălți – Republica Moldova, participanți la Expediția de cercetare organizată în cadrul Proiectului „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți”, au ajuns la Primăria Botoșani.
Oaspeții s-au întâlnit în sala de ședințe a deliberativului local cu primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Liviu Toma și Raluca Bălășcău, managerul de proiect.
Oaspeții din Republica Moldova s-au declarat încântați de întâlnirea cu oficialii și de activitățile incluse în această expediție de cercetare, dar și în proiectul derulat de Primăria Botoșani, în parteneriat cu Direcția Județeană de Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Bălți și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți.
„Am redescoperit Botoșaniul. Este un oraș frumos, merită aceste investiții pentru că deja îl vedem peste ani. Chiar în cadrul acestui proiect vor fi realizate lucruri frumoase și așteptăm să facem și noi fotografii pe banca Veronicăi Micle și a lui Mihai Eminescu, care urmează a fi realizate. Am aflat lucruri interesante despre Memorialul Ipotești. M-a impresionat și primăria unde dumneavoastră vă desfășurați activitatea și faceți lucruri frumoase. Pentru mine primăria este o descoperire pentru că și-a păstrat identitatea și această frumusețe de epocă. Felicitări. Eu am rămas foarte surprinsă și copiii la fel. Vă mulțumim pentru această oportunitate”, a declarat profesorul Angela Burdeniuc.
Daniela Rabei-Dubeț, director educativ în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți, a reamintit faptul că a fost în Primăria Botoșani și în aprilie 2022, la conferința de lansare a proiectului care „apropie oameni, destine și orașe”.
„Eu sunt pentru prima dată manager de proiect și este o onoare, pe cât de frumoasă, pe atât responsabilă, pentru că în spate avem echipe, avem destine și vrem să ne onorăm obligațiunile, pentru acești copii, pentru viitorul lor și pentru identitatea unei națiuni. Este bine să apreciem ceea ce facem și vreau să mulțumesc astăzi echipelor de implementare a proiectului”, a spus Daniela Rabei-Dubeț.
În cursul zilei de vineri, oaspeții din Bălți au vizitat și alte obiective din Municipiul Botoșani. După care, au participat la Concertul Filarmonicii Botoșani, organizat la Liveni, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”.
Proiectul „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți” este finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, Instrumentul European de Vecinătate.
Acest proiect urmărește creșterea atractivității turistice a municipiilor Botoșani și Bălți, cu un nou traseu cultural turistic comun, ce creează o imagine turistică unică și diferențiază regiunile țintă ca promotori ai valorilor eminesciene unice și milenare: artă, personalități, evenimente culturale locale, punând în valoare moștenirea culturală comună româno-moldovenească.