Pe data de 16 februarie 2022, la ora 17.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog.
Invitații acestei luni sunt Nicolae Coande și Vasile Baghiu. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.
Evenimentul se va desfășura on-line și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.
NICOLAE COANDE (n. 23 septembrie 1962, Osica de Sus, Olt), poet și eseist, a absolvit Facultatea de Filozofie-Sociologie a Universității din Craiova, master în filozofie, cu o lucrare despre gândirea târzie a lui Martin Heidegger. Din 2006, lucrează în cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, fiind din 2008 șef serviciu Dramaturgie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996) și membru al PEN Club România (2016), editor fondator al revistei Teatrului Național din Craiova „SpectActor” (2006). Realizator și moderator al „Întâlnirilor SpectActor”, un eveniment cultural găzduit din 2009 de Naționalul craiovean, al „Duminicilor de Poezie în teatru”, precum și al manifestării „Scriitori la Tradem” (2010-2015). Este organizator al „Colocviilor Ion D. Sîrbu” (șase ediții), inițiator și coordonator al proiectelor culturale „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” (din 2016), respectiv „Clubul Dramaturgilor Craioveni” (2017).
A debutat editorial în 1995, cu volumul de poeme În margine (Editura Ramuri; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin). A mai publicat volumele de poezie: Fincler (Editura Ramuri, 1997; Premiul Filialei Craiova a USR); fundătura homer (Editura Dacia, 2002; Premiul Uniunii Scriitorilor); Folfa (Editura Vinea, 2003); Vînt, tutun şi alcool (Editura Brumar, 2008); Femeia despre care scriu (Editura Măiastra, 2010); VorbaIago (antologie; Editura Măiastra, 2012); Nu m-au lăsat să conduc lumea (Casa de Editură Max Blecher, 2015); Plagiator.1962 (Editura Măiastra, 2017; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române); Memoria unui mort este memoria mea (Casa de Editură Max Blecher, 2019). Este autorul volumelor de publicistică și eseuri: Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia (Editura Fundaţia „Scrisul Românesc”, 2005); Celălalt capăt (interviuri; Editura Curtea Veche, 2006); Revanşa chipurilor (Editura Măiastra, 2009); Intelectualii români și Curtea Regelui (Editura Tracus Arte, 2011); Dumnezeu poet și protector al lumii (Editura Tracus Arte, 2016); Mansarda Europa (Editura Paralela 45, 2019); Oglinda timpului – o istorie contemporană a Teatrului Național Craiova în interviuri (Editura MJM Autograf, 2020).
VASILE BAGHIU (n. 5 decembrie 1965, Borleşti, Neamţ) este poet, prozator şi eseist, creatorul conceptului poetic al „himerismului”. A avut diverse experienţe de muncă, între care asistent medical, ziarist, realizator TV, profesor. Fondator, în anii nouăzeci, al primei reviste de educație pentru sănătate din România, autor de manuale de specialitate medicală în ultimii ani, actualmente este psiholog la un departament de sănătate publică din Piatra-Neamţ. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996-2017), vicepreședinte al Alianței Civice (2000), președinte al Filialei Neamț a Fundației Memoria (1994-2000), redactor-șef al revistei Antiteze (2010). Este membru al PEN Club România (1998).
A debutat editorial în 1994, cu volumul de poezie Gustul înstrăinării (Editura Timpul), după câștigarea primei ediții a Concursului Aurel Dumitrașcu. Au urmat cărțile de poezie: Rătăcirile doamnei Bovary (Editura Eminescu, 1996); Febra (Editura Panteon,1996); Maniera (Editura Pontica, 1998); Fantoma sanatoriului (antologie; Editura Vinea, 2001); Himerus Alter în Rheinland (Editura Vinea, 2003); Cât de departe am mers (Editura Limes, 2008); Magia elementară (poeme alese; Editura Dacia XXI, 2011); Gustul înstrăinării (antologie; Editura Tipo Moldova, 2011); Depresie (Editura Limes, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Iași, 2013); Metode simple de încetinire a timpului (Editura Eikon, 2019; Premiul Colocviilor „George Coșbuc”, Bistrița 2020); Visuri pe care mi le pot permite (Editura Eikon, 2020); Respirație asistată. Poeme din anul pandemic 2020 (Editura Eikon, 2021). Este autorul volumului de proză scurtă Punctul de plecare (Editura Compania, 2004) și al romanelor: Ospiciul (Editura Vinea, 2006; Premiul Uniunii Scriitorilor – filiala Iași, 2007); Planuri de viață (Editura Polirom, 2012; Premiul Liviu Rebreanu, în cadrul „Colocviilor Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2012); Fericire sub limite (Editura Charmides, 2014).