Portrete, expoziție cu laureații Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu

În perioada mai-iunie 2021, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită publicul să viziteze expoziția de artă contemporană, care va avea loc în sala Portaluri din cadrul Muzeului Tematic Mihai Eminescu.

Expoziția Portrete este realizată de pictorul Florin Buciuleac și îi are în prim plan pe laureații Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia începând cu 1991 și până în anul 2007.

Florin Buciuleac este un artist plastic, axându-se pe grafică, în special de portretele de scriitori. Pictorul a absolvit Universitatea de Arte George Enescu din Iași, a activat ca și muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române din aceeași localitate. I-a avut profesori pe marii artiști ieșeni: Ion Neagoe, Liviu Suhar, Dan Hatmanu, aceștia impregnându-i expresia figurilor realizate în tuș, pastel, creion sau cărbune. Despre portretele sale s-a scris în revistele: Convorbiri literare, Dacia literară, iar expozițiile sale au ajuns în diverse țări. Memorialul Ipotești deține o serie de portrete realizate de Florin Buciuleac în tehnica pastelului, tușului și în cărbune.

În sala Portaluri vor fi expuse portretele laureaților, deținute de Memorial: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu,  Cezar Ivănescu, Constanța Buzea, Emil Brumar,  Ilie Constantin, Angela Marinescu,  Șerban Foarță, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu.

Vineri, 14.05.2021, ora 11.00 va avea loc vernisarea expoziției în prezența  autorului acestor lucrări, pictorul Florin Buciuleac.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.