„Povestiri fantastice” cu Ana Blandiana la Școala „Ștefan cel Mare” din Botoșani

Marea poetă a acceptat invitația și a participat la discuțiile, analizele și interpretările copiilor pe marginea poeziei „Cândva arborii aveau ochi”.

Greu poate fi imaginată o lecție mai frumoasă decât cea în care autorul unei poezii studiate de elevi este prezent în clasă pentru a discuta despre sensuri, simboluri și mesaj. Așa a gândit și, 100% a avut dreptate, profesorul Daniela Păduraru de la Școala nr. 14, denumită și „Ștefan cel Mare” din Botoșani.

Dascălul, pe care programa îl obligă să discute cu elevii de a VII-a despre artă poetică, a conchis că cea mai bună soluție pentru ca elevii să înțeleagă dificila și prea teoretica temă, este să o roage pe Ana Blandiana să le explice. Aflată în Botoșani în cadrul taberei de creație organizată de Memorialul Ipotești, Ana Blandiana a acceptat invitația și a participat la discuțiile, analizele și interpretările copiilor.

Folosind metoda grafică de ilustrare a versurilor, copiii i-au arătat poetei cum sună în imaginația lor poezia „Cândva arborii aveau ochi”, discutând cu plăcere și emoție despre simbolul copacului, ochilor, crengilor, despre condiția creatorului.

„Metoda grafică, horoscopul druizilor, prin care fiecare copil se identifică, se regăsește în câte un copac, plus un rețetar menit să arate ce înseamnă arta poetica în viziunea Anei Blandiana, au fost câteva din momentele lecției deschise, însă o temă mai mult decât teoretică a prins contur și a putut fi înțeleasă de copii pentru că au putut discuta și asculta pe creatoarea Ana Blandiana”, a explicat profesorul Daniela Păduraru.

Poeta a acordat autografe micilor săi cititori pe ultima sa apariție editorială, intitulată „Povestiri fantastice” și s-a îndreptat către Școala nr. 11, unde s-a întâlnit, la invitația celor de aici, cu profesori și învățători, împărtășind și cu aceștia gândurile sale despre creație, educație, simbol și mister.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.