PREMIERA! „6,9 pe scara Richter” la Botosani! (VIDEO)

Nae Caranfil, regizorul filmelor „Filantropica”, „Restul e tacere”, „Asfalt Tango”, revine pe marile ecrane cu „6,9 pe scara Richter”, o comedie cu accente de musical si prima pelicula la care cineastul semneaza nu doar scenariul si regia, ci si muzica si versurile.

Lungmetrajul produs de Mobra Films ii are in rolurile principale pe Laurentiu Banescu, Maria Obretin, Teodor Corban si Simona Arsu.

Personajul principal al filmului, interpretat de Laurentiu Banescu, este un tanar actor de teatru care navigheaza cu greu intre un rol complicat intr-un spectacol de musical, o nevasta geloasa pana la depresie (Maria Obretin) si obsesia marelui cutremur devastator, anuntat ca iminent de toti asa-zisii experti. Insa un adevarat cutremur pentru el se dovedeste a fi reaparitia intempestiva a propriului tata (Teodor Corban), dupa decenii de absenta. Manipulator si amoral, tatal se instaleaza in universul fiului, confiscandu-l cu totul si bulversandu-i existenta.

Filmul „6,9 pe scara Richter” a fost proiectat anul acesta la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), stabilind un nou record la deschiderea evenimentului: peste 3.000 de spectatori in Piata Unirii din Cluj-Napoca.

Filmul a avut o avanpremiera bucuresteana in cadrul Les Films de Cannes a Bucarest, proiectia fiind sold-out inca inainte de inceperea festivalului.

Nae Caranfil a scris si regizat sase lungmetraje: „Closer to the Moon” (primul sau film in limba engleza, cu Vera Farmiga si Mark Strong); „Restul e tacere” (2007), in competitie la Festivalul de Film de la Locarno; „Filantropica” (2002), cu peste 100.000 de spectatori in Romania; „Asfalt Tango” (1996), cu Charlotte Rampling; „Dolce far niente” (1998) – in competitie la Festivalul de Film Karlovy Vary; „E pericoloso sporgersi”, care a avut premiera la Directors’ Fortnight la Cannes, 1993.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.