In al treilea an de la lansare, festivalul Zilele Nordului ajunge in acest an si in Botosani si Cernauti.
„La aceasta editie avem in agenda activitati in zece localitati din Romania, Basarabia si Bucovina de Nord. Intre acestea, Ipotestiul si Cernautiul au primit o atentie deosebita din partea noastra, fiind locuri simbolice pentru noi toti, cu un mare potential de a redeveni locuri de intalnire pentru romanii de pretutindeni”, declara Stefan Teisanu, presedintele Asociatiei Nord.
Program Zilelor Nordului la Ipotesti si Botosani
In paralel cu activitatile desfasurate in Darabani, vineri festivalul ajunge si la Ipotesti si Botosani.
De la 14:00 la 17:00, Memorialul Ipotesti gazduieste, in cadrul Intalnirilor Nordului, doua cursuri adresate tinerilor: Public speaking cu Andrei Tiganas, presedintele IAA Young Professionals Cluj, si Managementul proiectelor culturale cu Alma Andrei, coordonatoarea Centrului de Cariera al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi.
Tot de la ora 14:00 incep Tururile Nordului: primul, numit „Cetatea Doamnei”, propune turistilor o excursie ghidata prin Botosani, iar al doilea, numit „Codrii lui Eminescu”, incepe la ora 16:00 la Ipotesti.
De la ora 18:00 teatrul de vara de la Ipotesti gazduieste spectacolul de opereta 2% in regia lui Nicole David, care expune intr-o nota comica lumea din spatele culiselor, cu evolutia, pregatirile si compromisurile pe care le traiesc artistii lirici.
Momentul de varf al zilei este concertul de jazz al timisorenilor de la Spanache Trio, care incepe la ora 20:00, in aceeasi locatie. Seara este apoi inchisa de o proiectie de film in aer liber, realizata in colaborare cu British Council.
Accesul la toate aceste evenimente este liber.
Programul Zilelor Nordului la Cernauti
Pentru ultima zi de festival organizatorii au pregatit o calatorie culturala in Cernauti.
Ziua de duminica, 28 august, incepe cu editia cernauteana a Intalnirilor Nordului, care-i are ca invitati pe Andrei Țiganas, presedintele IAA Young Professionals Cluj, si pe Alma Andrei, coordonatoarea Centrului de Cariera al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. Cei doi traineri vor sustine cursuri de vorbire in public si, respectiv, de managementul proiectelor culturale.
De la ora 12:00, Tururile Nordului ii duc pe cei interesati pe drumurile Micii Viene, trecand pe la Casa lui Aron Pumnul, pe la Universitate si pe bulevardul Olga Kobyleanskaia.
De la ora 15:00, Muzeul de Arta din Cernauti gazduieste proiectul fotojurnalistic Transit, vernisat in 2013 la Centrul Nobel din Oslo. Autorul expozitiei, Espen Rasmussen, fotograf laureat in plan international, spune, prin intermediul a 80 de fotografii de mari dimensiuni, povestile refugiatilor din lumea intreaga.
Scoala Populara de Arte si Civilizatie Romaneasca este gazda unui recital extraordinar de pian sustinut de artistul roman Bogdan Vaida, stabilit in Germania. Evenimentul incepe la ora 16:00, iar participarea publicului este gratuita.
Proiectiile de film din seria British Documentary ajung si la Cernauti si incheie seara de duminica. Accesul la toate aceste evenimente este liber.
Strangere de fonduri pentru Scoala Populara de Arte de la Cernauti
Dupa ce, la editiile anterioare, comunitatea ZN a reusit sa faca donatii de circa 10.000 de euro pentru Muzeul Nordului de la Darabani, Poiana celor Patru Stejari ai lui Stefan cel Mare de la Teioasa si Casa Enescu de la Mihaileni, in 2016 eforturile festivalului se indreapta catre sustinerea activitatii Scolii Populare de Arte si Civilizatie Romaneasca de la Cernauti.
Scoala de la Cernauti a adunat, in numai un an de la infiintare, 117 discipoli la sectiuni precum limba si literatura romana, artele teatrului, istoria si civilizatia romaneasca, muzica populara, coregrafie, canto, sculptura, ceramica.
Echipa de la Cernauti, care a inceput in 2014 proiectul pe baza de voluntariat, cauta acum sprijin pentru continuarea si dezvoltarea activitatii scolii.
Mecanismul strangerii de fonduri este inovator: Gabriel Lazar, prieten al Nordului, pedaleaza 2016 km, iar donatorii sunt invitati sa „cumpere” kilometri, cu o donatie recomandata de 2 euro per kilometru. La 100 de donatori, asta va insemna peste 4.000 de euro pentru scoala cernauteana, bani ce vor fi folositi pentru plata chiriei spatiului, cheltuieli administrative si materiale de constructii.
Donatiile se fac in contul RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (lei) al Asociatiei Nord, deschis la Banca Comerciala Romana, Agentia Darabani.