Cu o tradiție de peste 32 de ani, în luna februarie se reîntorc șezătorile prin care oamenii vor descoperi tradițiile, obiceiurile dar și muzica tradițională.
Anul 2023 este anul în care Centrul Creației Botoșani aniversează 55 de ani de la înființare. Prin urmare se va încerca pe tot parcursul anului în curs să se sărbătorească acest lucru.
Cu o tradiție de peste 32 de ediții, în luna februarie se reîntorc „Șezătorile Iernii”. Anul acesta șezătorile vor „poposi” în comunele Tudora (19 februarie) și Dângeni (25 februarie).
Pe lângă șezătorile propriu-zise în care vom descoperi oamenii și tradițiile locului, anul acesta dorim revitalizarea tradiției balurilor de gospodari, astfel încât, șezătorile vor fi urmate de un bal al gospodarilor, în care va răsuna muzica tradițională de fanfară.
Mai jos aveți programul acestor șezători:
- Duminică, 19 februarie, începând cu ora 15 la Căminul Cultural Tudora, unde vor veni Ansamblul Tudoreanca, elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale „Tiberiu Crudu” Tudora, scriitori botoșăneni, soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și Fanfara Tudoreanca.
- Sâmbătă, 25 februarie, se sărbătorește Dragobetele la Căminul Cultural din Dângeni alături de Ansamblul „Hora Dângeneană”, de elevi și cadre didactice ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dângeni, de scriitori botoșăneni, de soliști colaboratori ai CJCPCT Botoșani și de Fanfara din Vorona.
Aceste activități se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Primăriei și Consiliului Local Tudora, al Primăriei și Consiliului Local Dângeni și, bineînțeles, la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Tot cu această ocazie se va lansa împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani proiectul „10 pentru folclor”, un opțional de folclor pentru școlile din județul Botoșani.