Spectacole ce nu trebuie ratate, in acest weekend, la Zilele Teatrului „Mihai Eminescu”

Publicul botosanean iubitor de teatru ii va putea urmari, la acest sfarsit de saptamana, pe actorii ieseni si pe cei din Piatra Neamt, care vor da viata pe scena unor personaje din doua piese indragite, in cadrul Zilelor Teatrului „Mihai Eminescu” Botosani. 

Sambata, 15 octombrie 2016, de la ora 19.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iasi prezinta spectacolul „Iarna Dragostei noastre”, de Nadejda Ptuskina, iar duminica, 16 octombrie 2016, tot de la ora 19.00, Teatrul Tineretului Piatra Neamt aduce pe scena botosaneana „Vicloeniile lui Scapino”, de Molière. 
 
„Iarna dragostei noastre”, de Nadejda Ptuskina – Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi, regia: Emil Gaju, scenografia:  Alina Dinca Puscasu 
 
Distributia: Mihaela Arsenescu Werner Doina Deleanu Adi Carauleanu Irina Radutu 
 
Acest spectacol este, de fapt, o frumoasa poveste de iarna pentru adulti. 
 
Un spectacol care iti cerne in suflet, precum o fantastica ninsoare, speranta, credinta si dragostea! Ar mai avea un subtitlu metaforic – Insula Iubirii. Aici, in aceasta Casa, domina iubirea adevarata, cea care nu dispare odata cu trecerea anilor. Nimerind aici, dar deloc intamplator, un om chinuit de singuratate si angoase, se debaraseaza de tot ce este inutil si obsedant, regasindu-se pe sine insusi, regasind de fapt Iubirea. Altfel care ar fi scopul suprem al existentei umane, daca nu acest sentiment sublim ?! E, daca vreti, o lunga epistola teatrala catre Mos Craciun, deoarece evenimentele se petrec intre minunatele sarbatori de iarna, Craciun si Revelion.  
 
Sa nu incetam sa credem in minuni, s-ar putea ca odata si odata sa vina mult asteptata  Iarna dragostei noastre. Emil Gaju 
Durata: 1h50′  
 
 „Vicleniile lui Scapino”, de Molière – Teatrul Tineretului Piatra Neamt  
Regia: Alexandru Mazgareanu 
Scenografia: Romulus Boicu 
Muzica: Alexandru Suciu 
Distributia: 
ARGANTE: Dan Grigoras 
GERONTE: Daniel Besleaga  
OCTAVE: Florin Hritcu 
LEANDRE: Dragos Ionescu 
ZERBINETTE: Corina Grigoras  
HYACINTHE: Catalina Balalau 
SCAPINO: Cezar Antal 
SYLVESTRE: Rares Pirlog 
NERINE: Nora Covali  
CARLA: Ingrid Robu  
 
Din secolul al-XVII-lea ajung pana la noi ecourile unui ras tonic, lucid, curativ: rasul domnului Molière. 
 
Acuzat de blasfemie, de instigare la imoralitate, isi apara astfel spectacolele sale hohotitoare: „Datoria comediei fiind de a indrepta oamenii distrandu-i, am crezut ca, in indeletnicirea pe care o am, nu-mi ramane altceva mai bun de facut decat sa atac, prin reprezentari ridicole, viciile secolului meu” (Prima jalba catre rege in apararea piesei „Tartuffe”). 
 
Premiera absoluta a „Vicleniilor lui Scapin” a avut loc pe 24 mai 1671, la Palais-Royal, Paris, rolul lui Scapin fiind  jucat de Molière. 
 
Spectacolul a fost retras in luna iunie si a fost putin reluat in timpul vietii lui Molière (de 18 ori). 
 
Astazi, probabil ca nu exista teatru european care sa nu fi montat macar o data aceasta piesa. 
 
Pentru Teatrul Tineretului, „Vicleniile lui Scapin” are o puternica amprenta afectiva, fiind primul spectacol din repertoriul sau. Evenimentul a avut loc pe 3 octombrie 1958, regia spectacolului apartinind lui David Esrig, iar scenografia fiind semnata de S. Briss. 
 
In 1992 piesa revine pe scena TT, in montarea lui Nicolae Scarlat, asistent de regie: Corneliu Dan Borcia, scenografie: Adina Panaitescu. 
 
Iata ca tanarul regizor Alexandru Mazgareanu imbraca piesa in haina noua. Undeva, pe o plaja, unde este fieful tinerilor dezlantuiti in distractie, Scapino si-a lasat (in alt secol) palaria tuguiata, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca si s-a imbracat in pantaloni scurti. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil sa te vanda intr-o lingura de apa, a ramas acelasi ca pe vremea lui Molière. 
 
Farsa lui Molière a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite functii de divertisment, cu doze de bere eliberandu-si vulcanic continutul in toiul petrecerilor pe plaja etc., dar spiritul ei a ramas acelasi: zeflemisirea optuzitatii, placerea enorma a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile. (Raluca Naclad – secretar literar) 
Durata: 1h 30min; 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.