„Eroinele” Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani au încântat din nou publicul, de această dată pe cel bucureștean.
Spectacolul „Eroine” după Publius Ovidius Naso, regia Andrei Măjeri a avut sâmbătă, 25 martie, două reprezentații la Teatrul Apollo 111 din București.
Iată câteva impresii ale spectatorilor împărtășite pe rețelele sociale:
„Cu intermezzo-uri pliate pe lumea contemporană, cea pe care o știm poate prea bine, EROINE poartă povestea lor, Medeea, Deianira, Briseis, Ariadna, Hipsipila, Enone, Fedra, Penelopa, Elena, poate și povestea ta, EROINE este un REFUZ pentru ”așa a fost scris” și regenerare pentru un ”iubesc” toxic, lipsit de demnitate”. (Mara Elena Maier)
„Măjeri reușește să scoată la suprafață tot ce-i mai dureros în inechitatea asta milenară, încât nici nu-ți dai seama când vorbește personajul și când actrița care a trăit ca femeie trădarea, abandonul, nedreptatea. Rezultatul e atingerea unui înalt potențial interpretativ, individual și de echipă, lucru pe care l-am mai sesizat la trupele cu care lucrează Măjeri, și un spectacol pentru care merită să mergi până la Botoșani”. (Liana Alexandru)
„Teatrul din Botoșani a strălucit la București. Și, unanim, toți cei cu care eu am vorbit după spectacol au cerut și ”La Academie”!” (Alexandru Chiciu)
„Un pariu regizoral bine dozat și plin de idei faine, cu interprete bune și chiar foarte bune, probă clară a unui feminism avant la lettre al lui Ovidiu, combinat cu inserturi postmoderne incitante, verbale și muzicale… Felicitări!” (Mădălin Guruianu)
„Adevarat, sensibil și plin de umor …O bucurie de spectacol” (Viorica Predica)
„Am râs, m-am emoționat, au fost momente în care am uitat să respir și încă îmi vibrează palmele pentru cât am aplaudat actrițele Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani cu bucuria unui copil care primește un cadou. Am văzut un spectacol frumos, de echipă, am simțit iubirea cu care s-a lucrat, atenția pentru fiecare detaliu, de la intrarea în sală până la caietul program pe care l-am primit la final”. (Corina Dragomir)
„Eroine” este cel mai frumos „discurs”, cea mai frumoasă lecție de solidaritate feminina, este cea mai frumoasă demonstrație de iubire și susținere. Nu știu când vor mai juca în București, mă bucur mult de tot că le-am văzut. Nouă actrițe de excepție. Nouă. Am plâns, am râs, m-am gândit tot timpul cât de greu e ce fac ele și m-am bucurat pentru ele, au reușit un spectacol plin de viață, de candoare, de iubire, de vindecare. (Nuami Dinescu)
„Umorul fin și autoironia, balansul permanent între vulnerabilitate, cinism și forță? Orice ar fi fost, m-a atins, mi-a adus bucurie și speranță. Felicitări!! #eroine Teatrul „M. Eminescu” Botoșani”. (Daniela Nane) „Ariadna (Lorena Lucian), Penelopa (Crenola Muncaciu), Fedra (Dana Bucătaru), Deianira (Lenuș Moraru), Briseida (Ella Nistor), Hipsipila (Lidia Uja), Medeea (Silvia Luca), Enone (Irina Mititelu), Elena (Gina Pătrașcu Zamfirache). Sensibilitate, dicție, energie, suferință, empatie, speranță, EMOȚIE!!!” (Viorel Dinu)